Live

Statele Unite cer Chinei să devină o putere mondială responsabilă și să respecte drepturile omului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Administraţia Joe Biden a îndemnat, luni, China să devină o putere mondială responsabilă şi să colaboreze cu Statele Unite în probleme precum încălzirea climatică şi pandemia, insistând însă pentru respectarea drepturilor omului, potrivit Mediafax.

Wendy Sherman, adjunct al secretarului de Stat american, s-a întâlnit luni, în China, cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, şi cu adjunctul acestuia, Xie Feng.

„Există anumite lucruri care sunt peste unele disensiuni specifice, lucruri care ţin de responsabilităţile mondiale ale marilor puteri”, a afirmat Wendy Sherman, conform agenţiei Associated Press, după întâlnirile desfăşurate în oraşul chinez Tianjin.

Wendy Sherman a explicat că Washingtonul salută competiţia economică intensă cu Beijingul, subliniind că Statele Unite nu doresc conflicte. „Vom vedea dacă va exista continuitate în urma acestor întâlniri şi dacă vom putea trece la un nou pas. În etapele preliminare ale construirii acestei relaţii, nu ştim dacă vom atinge toate obiectivele la care am spera", a precizat Wendy Sherman.

Crimele împotriva umanității, printre subiectele de discuție

Oficialul american a declarat că discuţiile au inclus subiectele de disensiune dintre SUA şi China, precum „crimele împotriva umanităţii” din provincia Xinjiang, acţiunile de reprimare din Hong Kong, presiunile exercitate de Beijing asupra vecinilor şi „acţiunile agresive” din Taiwan, din Marea Chinei de Sud şi din Marea Chinei de Est. De asemenea, Wendy Sherman a cerut eliberarea cetăţenilor americani şi canadieni deţinuţi în China.

„Ne aşteptăm ca liderii chinezi să înţeleagă că drepturile omului nu sunt doar o problemă internă, sunt un angajament global asumat de China” prin semnarea Declaraţiei ONU privind Drepturile Omului, a argumentat Wendy Sherman.

Acuzații din partea Chinei: SUA vrea să limiteze dezvoltarea Chinei

Xie Feng, adjunct al ministrului chinez de Externe, a acuzat Statele Unite că vor să limiteze dezvoltarea Chinei, îndemnând Washingtonul să accepte competiţia corectă şi să colaboreze pe bază de respect reciproc, conform Ministerului de Externe de la Beijing.

China consideră criticile referitoare la situaţiile din Xinjiang, Hong Kong şi Taiwan ingerinţe în afacerile interne. De asemenea, Xie Feng a afirmat, potrivit agenţiei Reuters, că Statele Unite vor să prezinte China ca fiind „un inamic imaginar”, pentru a distrage atenţia de la problemele interne şi a putea continua "hegemonia", conform agenţiei Reuters.

Wendy Sherman a exprimat speranţa că Statele Unite şi China vor putea coopera pentru atenuarea schimbărilor climatice, pentru limitarea traficului de droguri şi pentru soluţionarea crizelor din Coreea de Nord, Iran, Afganistan şi Myanmar. "Sper că vom vedea soluţii la aceste probleme, de dragul multor oameni ale căror vieţi şi al căror viitor depind de ele. Dar va trebui să vedem", a explicat Wendy Sherman.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Savantul nebun” care a construit paradisul șoarecilor. De ce dezastrul unui experiment cu rozătoare ar putea prevesti soarta omenirii

Care este cea mai periculoasă meserie din America. Un job la care mor mai mulți oameni decât în mine, pe șantier sau la vânătoare

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Partenerii noștri