Live

Stoltenberg: NATO va sprijini Ucraina cât timp va fi nevoie, dar nu va trimite trupe pe front

Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Stoltenberg precizează însă că ajutorul nu va cuprinde şi trimiterea unor trupe aliate în Ucraina.

„La summitul NATO şi în discuţiile pregătitoare ale acestuia vom dezbate cum să asigurăm că vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a spus Stoltenberg în timpul primei sale vizite în Finlanda după ce această ţară a devenit membră a NATO.

El a promis de asemenea că aliaţii vor încerca în iulie, la summitul NATO de la Washington, să convină un angajament financiar pe termen lung care să garanteze Ucrainei previzibilitatea şi responsabilitatea de care are nevoie din partea aliaţilor ei în acest conflict.

Stoltenberg a estimat săptămâna trecută că ajutorul militar oferit Ucrainei de statele NATO trebuie să atingă cel puţin 40 de miliarde de euro pe an, atât timp cât va fi necesar în războiul cu Rusia, şi le-a cerut de asemenea aliaţilor „să împartă povara în mod echitabil” pentru finanţarea acestui ajutor.

În schimb, el a asigurat în declaraţia sa de joi că Alianţa nu are planuri de a trimite trupe în Ucraina, insistând că prioritatea NATO este de a stabili un cadru solid şi instituţionalizat în vederea susţinerii militare şi financiare a Kievului cât timp va fi necesar.

În acest sens, Stoltenberg a criticat din nou întârzierile în livrarea armelor şi muniţiilor promise Ucrainei, precum şi insuficienţa acestora. „În ultimele luni, am văzut unele lacune şi întârzieri în furnizarea ajutorului militar către Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că aceasta nu se va repeta. Şi acesta este motivul pentru care lucrăm acum la stabilirea unei misiuni a NATO pentru Ucraina”, a mai spus secretarul general al NATO.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Partenerii noștri