Live

Stațiunea Ischgl, unul dintre locurile de unde coronavirusul s-a răspândit în Europa, a ieșit de sub carantină

Data publicării:
Pârtie de schi în Ischgl, Austria. Foto: Getty Images

Autoritățile din Austria au decis să ridice starea de carantină impusă anumitor stațiuni de schi din regiunea Tirol considerate focare ale epidemiei de coronavirus în Europa, informează BBC.

Printre acestea se află și stațiunea Ischgl, denumită "Ibiza Alpilor", unde sute de oameni din toată Europa s-ar fi îmbolnăvit. Stațiunile St Anton am Arlberg, Sölden și Valea Paznaun, care împrejmuiesc Ischgl, au intrat într-o stare strictă de carantină de la mijlocul lunii martie. Acum, stațiunile din Tirol vor trebuie să respecte aceleași reguli de izolare precum restul țării, iar acestea tocmai au început să fie relaxate.

La începutul lunii aprilie, autoritățile locale din domeniul sănătății au spus că Ischgl a fost sursa celui mai mare focar de coronavirus din Austria, infectând peste 800 de austrieci și alți 1.600 de oameni în afara țării, în special în Germania și țările scandinave. Schiorii străini au luat virusul cu ei când s-au întors acasă.

Guvernul regional din Tirol a comunicat că au existat 10 noi cazuri pozitive în ultimele 12 zile. Austria a avut un parcurs relativ bun de la izbucnirea epidemiei, anunțând că a depășit vârful infecției. Țara a înregistrat aproximativ 500 de morți până acum. Drept urmare, Austria a început să relaxeze restricțiile. Micile magazine s-au deschis deja, restul magazinelor urmând a fi deschise până la începutul lunii mai. La mijlocul lunii viitoare ar urma să se deschidă și restaurantele.

Cu toate acestea, politicienii locali recunosc că s-au făcut greșeli în gestionarea situației din Tirol.

Cum a izbucnit epidemia în Ischgl

Autoritățile locale din Tirol au fost acuzate că au reacționat prea lent, după ce virusul a început să se răspândească prin barurile aglomerate din stațiunile montane în lunile februarie și martie.

În data de 5 martie, Islanda a pus Ischgl pe lista zonelor cu risc de coronavirus, după ce un grup de schiori ar fi luat infecția de acolo. Pe 7 martie, un angajat al unui bar a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Barul a fost închis două zile mai târziu. Pe 13 martie, Valea Paznaun, inclusiv Ischgl, și stațiunea St Anton am Arlberg au intrat în carantină. Câteva zile mai târziu a urmat Sölden. Cu toate acestea, turiștii au putut pleca în continuare acasă, răspândind mai departe virusul.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sute de schiori au fost blocați câteva ore pe o instalație de teleschi din Alpii francezi: „Din fericire, soarele strălucea”

12 morți într-o stațiune de schi din Georgia, în urma unei presupuse intoxicaţii cu monoxid de carbon. A fost deschisă anchetă

O telegondolă s-a prăbușit într-o stațiune de schi din Austria. Patru persoane au fost grav rănite

Un turist cere 90.000 de euro de la statul austriac pentru că nu a oprit focarul de Covid-19 din stațiunea Ischgl

Partenerii noștri