Spion rus prins în Germania cu ajutorul unui pont dat de o agenție de informații occidentală
Un pont de la o agenţie de informaţii occidentală prietenă a ajutat Germania să identifice un angajat al serviciului său de informaţii externe (BND) care a fost arestat sub suspiciunea că transmite secrete de stat Rusiei, relatează miercuri Der Spiegel, preluat de dpa.
Poliţia a arestat în decembrie un cetăţean german identificat cu numele Carsten L. într-o investigaţie pentru trădare şi i-a percheziţionat locuinţa şi locul de muncă, atât ale sale cât şi ale unei alte persoane. Ambasada Rusiei a refuzat să comenteze asupra acestui caz.
Autorităţile germane au avertizat că probabil va exista o intensificare a spionajului rusesc, dată fiind disputa Kremlinului cu Occidentul din cauza invadării Ucrainei. Guvernul german a expulzat în luna aprilie 40 de cetăţeni ruşi, despre care a afirmat că erau spioni.
Citând persoane familiarizate cu investigaţia, Der Spiegel a relatat că o agenţie de informaţii occidentală a descoperit material în posesia Moscovei care provenea de la BND şi care conţinea informaţii despre Rusia.
Persoana suspectată că este agent dublu era şeful unei unităţi din departamentul tehnic al BND, a precizat Spiegel, potrivit Agerpres.
BND şi parchetul general au refuzat să comenteze informaţiile.
Un purtător de cuvânt al guvernului a refuzat de asemenea să comenteze la un briefing de presă, afirmând că executivul a abordat problema cu seriozitate dar că nu va divulga detalii despre investigaţie într-un mod de care ar putea să beneficieze Rusia.
Cea de a doua persoană a cărei locuinţă a fost percheziţionată lucra tot pentru BND, a precizat Der Spiegel. Aceasta ar fi deschis pe computerul de serviciu documente relevante pentru acest caz.
Totuşi, anchetatorii nu cred că a doua persoană lucra pentru Rusia, ci mai degrabă că suspectul Carsten L. a încercat să abată suspiciunea de la el, potrivit Spiegel.
Guvernul cancelarului Olaf Scholz a anunţat că va sprijini Ucraina "atâta timp cât va fi nevoie", trimiţând ajutor şi arme în Ucraina de la începutul războiului, în februarie.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News