Situația din estul Ucrainei, discutată la Paris de reprezentanții Moscovei și Kievului
Consilieri politici din Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania vor avea marți, 25 ianuarie, la Paris, discuţii în „formatul Normandia” cu privire la situaţia din estul Ucrainei, a declarat sâmbătă o sursă de la Kremlin, citată de Reuters. Moscova va fi reprezentată la aceste discuţii de negociatorul-şef Dmitri Kozak, cel care, cu ani în urmă, propunea un plan de federalizare a Republicii Moldova pentru a rezolva conflictul din Transnistria.
Mihailo Podoliak, consilier al negociatorului-şef ucrainean Andrii Iermak, a confirmat că a fost planificată o reuniune la Paris, dar a precizat că data preliminară a fost stabilită pentru 26 ianuarie.
Consultările în „format Normandia” sunt menite să contribuie la încetarea conflictului din estul Ucrainei dintre forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii pro-ruşi. Acest format diplomatic implică patru țări, Germania, Rusia, Ucraina și Franța, ai căror reprezentanți s-au întâlnit pentru prima dată, în mod informal, în 2014, în Normandia, Franța, în încercarea de a rezolva conflictul din Donbas, izbucnit după ce Rusia a anexat în mod ilegal Crimeea. Discuțiile în acest format, chiar dacă nu au adus progrese semnificative, au fost privite ca o șansă în plus dată diplomației.
Grupul de contact „Normandia” a funcționat mai mult prin intermediul convorbirilor telefonice între liderii și miniștrii de externe din respectivele țări. Când și când, formatul Normandia a fost extins incluzând Belarus, Italia și Regatul Unit. Negocierile și discuțiile au fost blocate însă din 2016 și până în toamna anului 2019.
Aceste noi discuții față în față, în formatul „Normandia”, au loc la Paris în condițiile în care forţe şi echipamente militare ruse au început să sosească în Belarus în această săptămână pentru a participa la exerciţiile „Allied Resolve”, care se vor desfăşura în apropierea frontierei fostei republici sovietice cu Polonia şi Lituania, state membre ale NATO. În acest context, ţările occidentale se tem că Rusia, care a concentrat zeci de mii de soldaţi lângă graniţa sa cu Ucraina, plănuieşte un nou asalt asupra unei ţări pe care a invadat-o deja în 2014. Rusia neagă că are o asemenea intenţie şi argumentează că îşi poate deplasa forţele armate oriunde în interiorul frontierelor sale, dar solicită în același timp garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice, scrie Agerpres.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News