Live

Sistemul medical din Afganistan este aproape de colaps după venirea la putere a regimului taliban: 2.000 de centre medicale s-au închis

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Sistemul sanitar din Afganistan este aproape de colaps după venirea talibanilor la putere. Până acum, s-au închis 2.000 de spații de îngrijire medicală din Afganistan din cauza lipsei de lichidități și a crizei economice cu care se confruntă țara. „Oamenii vor mai accepta să lucreze fără salariu timp de doar câteva săptămâni”, a avertizat Alexander Matheou, director pentru Asia-Pacific al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, în cadrul unei conferinţe de presă de la Kabul. „Dar când nu vor mai exista medicamente, electricitate, şi nimic de oferit pacienţilor, vor închide”, a adăugat el.

Afectată de decenii de război, economia afgană este parţial oprită după ce talibanii au preluat puterea la jumătatea lunii august, din cauza îngheţării ajutorului internaţional şi a bunurilor afgane deţinute în străinătate care o ţin sub perfuzie. Fără finanţare internaţională, numeroase ONG-uri, pe care se baza în mare parte sistemul sanitar până acum, sunt în căutare de bani sau au fost nevoite să-şi înceteze operaţiunile.

Citiți și: Afganii își vând toate lucrurile din casă pentru puțină mâncare. „Eu nu am un dolar, iar bogații bagă în buzunare miliardele din Vest”

„Asta este ceea ce paralizează sistemul de sănătate”, a explicat Matheou pentru AFP, la finalul unei vizite de patru zile în Afganistan. „Provocarea este de a găsi mijloace de finanţare alternative”, a adăugat el.

„Peste 2.000 de spații de îngrijire medicală s-au închis” şi circa 23.000 de lucrători în sănătate, între care 7.000 de femei, nu mai primesc salariu sau au fost nevoiţi să-şi înceteze activitatea, a precizat el.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat, săptămâna trecută, că mai puţin de o cincime din centrele de îngrijire din Afganistan funcţionează încă la capacitate totală, două treimi ducând lipsă de medicamente de bază.

Alexander Matheou şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la consecinţele unei prăbuşiri a sistemului, în special asupra luptei împotriva coronavirusului. Într-o ţară în care numai 1% din populaţie a fost vaccinată, peste un milion de doze de vaccin aşteaptă încă să fie distribuite şi „vor fi expirate până la sfârşitul anului”, a avertizat el.

Semiluna Roşie afgană lucrează de decenii în ţară, inclusiv în zone care erau controlate în ultimii ani de talibani, înainte ca ei să revină la putere. Organizaţia gestionează 140 de centre de asistenţă sanitară, care au primit deja aproape un milion de pacienţi în acest an şi au continuat să funcţioneze când numeroase altele se închideau.

Comunitatea internaţională s-a angajat, potrivit ONU, să doneze 1,2 miliarde de dolari pentru organizaţiile umanitare din ţară, fără a preciza totuşi suma care va fi alocată ajutorului de urgenţă.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Asistența consumatorilor de droguri va fi transferată în sistemul sanitar. Ciolacu: „Au nevoie de sprijin, nu să-i băgăm în pușcărie”

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Partenerii noștri