Live

Sentința pentru Donald Trump în cazul Stormy Daniels a fost amânată până în septembrie

Data publicării:
Donald Trump. FOTO: Profimedia Images

Un judecător din New York a amânat sentința lui Donald Trump până în septembrie. Avocații săi încearcă să conteste verdictul „vinovat” primit de fostul președinte american în cazul Stormy Daniels lui după o decizie a Curții Supreme care îi acordă imunitate parțială într-un alt dosar, cel privind asaltul de la Capitoliu, relatează BBC.

Anunțul vine după o decizie-surpriză a Curții Supreme.

Inițial, Trump urma să-și primească sentința pe 11 iulie. În sistemul judiciar american, aceasta nu este dată în același timp cu verdictul.

Echipa de avocați a lui Trump a cerut anularea condamnării acestuia după ce cea mai înaltă instanță a țării a decis că foștii președinți au imunitate parțială pentru acte „oficiale” din timpul mandatului lor.

Judecătorul a anunțat că va emite o decizie cu privire la această solicitare până pe 6 septembrie, iar dacă este necesară pronunțarea sentinței, aceasta va avea loc pe 18 septembrie.

În mai, un juriu din New York l-a găsit pe Trump vinovat de 34 de acuzații de falsificare a actelor financiare, în dosarul plăților ascunse pentru actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels, căreia i-a dat bani pentru a nu dezvălui o relație intimă pe care a avut-o cu aceasta.

Este primul dintre cele patru dosare penale ale lui Trump care a fost judecat.

Luni, Curtea Supremă a SUA a emis o decizie conform căreia Trump - și alți foști președinți - au imunitate la urmărirea penală pentru „acte oficiale”. Încercând să profite de această victorie legală, avocații lui Trump în cazul Stormy Daniels au căutat rapid soluții să anuleze condamnarea din luna mai.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri