Live

Senatul american a adoptat legea prin care TikTok va putea fi interzis total în SUA

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Senatul SUA a aprobat proiectul de lege controversat care ar putea duce la interdicția aplicației TikTok, relatează BBC. Această nouă lege dă companiei proprietare a aplicației, ByteDance, nouă luni să-și vândă acțiunile, în caz contrar aplicația urmând să fie interzisă pe teritoriu american.

Proiectul de lege urmează, acum, să ajungă la președintele Joe biden pentru promulgare. Liderul de la Casa Albă a confirmat că va promulga legea imediat ce ea ajunge pe biroul său.

ByteDance a declarat pentru BBC că nu are, la acest moment, o strategie față de această decizie americanilor. Anterior, compania spunea că se va opune oricărei tentative de a o obliga să-și vândă acțiunile la TikTok.

Dacă SUA vor reuși să oblige compania să-și vândă acțiunile, orice acord va avea nevoie și de aprobarea autorităților chineze, însă regimul de la Beijing a promis că se va opune unei astfel de decizii. Analiștii spun că procedura ar putea să dureze ani de zile.

Susținere largă pentru interzicerea TikTok de-a lungul spectrului politic american

Măsura vine ca parte a unui pachet de patru proiecte normative, incluzând și ajutorul militar pentru Ucraina, Israel, Taiwan și alți parteneri ai SUA din regiunea Indo-Pacificului.

Susținerea ei a fost largă și bipartizană în Senat – 79 de senatori au votat pentru, în timp ce doar 18 s-au opus.

„Timp de ani de zile am permis Partidului Comunist Chinez să controleze una dintre cele mai populare aplicații din America, iar asta a fost periculos”, a declarat senatorul republican Marco Rubio.  „O nouă lege va obliga propritarul chinez să vândă aplicația. E o mișcare bună pentru America”, a adăugat el.

Temeri că datele a milioane de americani ar putea ajunge în mâinile regimului de la Beijing au condus aceste eforturi ale Congresului de a separa TikTok de propritarii săi chinezi.

Săptămâna trecută, compania susținea că legea va „călca în picioare dreptul la liberă exprimare al 170 de milioane de americani, va devasta șapte milioane de companii și va bloca o platformă care contribuie cu 24 de miliarde de dolari anual la economia SUA”.

Directorul său executiv, Shou Zi Chew, declara, luna trecută, că firma va continua să facă tot ce poate, inclusiv prin „exercitarea drepturilor sale” să protejeze platforma.

Shou a fost interogat de Congres pe această temă de două ori în mai puțin de un an, iar în cadrul acestor înfățișări a încercat să minimalizeze legăturile aplicației, dar și ale sale, cu autoritățile chineze.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia declară „indezirabilă” o companie privată de securitate cibernetică din SUA. Care sunt acuzațiile

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

VIDEO 6 accidente s-au produs pe un pod din apropiere de New Orleans, din cauza ceții. 33 de oameni au fost răniți

Prima reacție a SUA după ce ucrainenii l-au ucis pe generalul rus Igor Kirillov la Moscova

Partenerii noștri