Live

Senatorii americani au ajuns la un acord în privința ajutorului militar acordat Ucrainei. Care e însă vestea rea pentru Kiev

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Republicanii și democrații din Senatul SUA au ajuns la un acord în ceea ce privește pachetul financiar pentru ajutorul militar acordat Ucrainei, concomitent cu o înțelegere asupra imigrației și finanțării programului de securizare a frontierei dintre SUA și Mexic - o condiție esențială cerută de republicani pentru deblocarea întregului pachet financiar care să ajute Kievul în războiul împotriva Rusiei, informează The Hill. În ciuda acordului din Senat, liderul majorității republicane din Camera Reprezentanților, care este loial lui Donald Trump, a anunțat deja că va bloca proiectul de lege referitor la acest pachet financiar.

Proiectul de lege conține 370 de pagini iar forma sa finală a fost acceptată de senatorii americani după două luni de blocaj și negocieri între republicani și democrați.

Acordul prevede o finanțare totală de 118,3 miliarde de dolari - un ajutor în valoare de 60 de miliarde de dolari destinat efortului de război din Ucraina şi 14,1 miliarde de dolari destinaţi Israelului.

El prevede și 20,2 miliarde de dolari în vederea unor reforme politice ale migraţiei o însăsprire a restricţiilor ăn sistemul soluţionării cererilor de azil şi o ”frână” atunci când în America intreă peste 5.000 de imigranţi pe săptămână.

Textul a fost aprobat rapid de către preşedintele american Joe Biden, care subliniază eforturile depuse de zeci de ani în vederea unei reformări a unui sistem american al imigraţiei „defect” şi care promoveează o atitudine mai umană decât a predecesroului său Donald Trump, ale cărui măsuri au condus la o despărţire a familiilor la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Cu toate acestea, proiectul trebuie adoptat și în Camera Reprezentanților de unde vin vești rele pentru Kiev: preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un apropiat al lui Donald Trump, s-a angajat imediat să „îngroape” acest acord, în ciuda îndemnului preşedintelui democrat Joe Biden de a-l „adopta imediat”, relatează AFP, preluată de news.ro.

„Această lege este mai rea decât ne aşteptam şi este foarte departe de a pune capăt catastrofei de la frontieră pe care a creat-o preşedintele”, a denunţat Johnson, într-o postare publicată pe contul său de X/Twitter. Acesta a dat asigurări că proiectul „va fi pronunțat mort la sosirea” în Camera Reprezentanţilor („dead on arrival”).

Joe Biden le-a cerut republicanilor, care controlează Camera Reprezentanţilor, să susţină acest acord bipartizan - și implicit deblocarea ajutorului militar pentru Ucraina - în ciuda apelului lui Donald Trump, probabilul său adversar în alegerile din noiembrie. „Dacă gândiţi ca mine, că trebuie să securizăm frontiera acum, nu este o opţiune să nu faceţi nimic”, a subliniat el.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri