Live

Semnal de alarmă pentru Europa: Numărul deceselor din cauza tuberculozei a crescut pentru prima dată după 20 de ani

Data publicării:
România are cei mai mulți bolnavi de TBC din Europa. Foto: Profimedia Images

Numărul deceselor provocate de tuberculoză a crescut pentru prima dată în Europa după două decenii, ca urmare a întârzierii sau a lipsei de diagnosticare, determinate de blocarea serviciilor sanitare din cauza pandemiei de coronavirus, a avertizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Regiunea europeană a OMS - care include 53 de ţări, între care Rusia şi fostele republici sovietice - a raportat 21.000 de decese de tuberculoză în 2020, în creştere cu 5 % faţă de anul precedent, în timp ce în ţările din Uniunea Europeană (UE) şi Spaţiul Economic European (EEE) creşterea a fost de 6,7 % (3.800 de decese).

Numărul cazurilor noi de tuberculoză a înregistrat totuşi o scădere uşoară, "accentuată probabil de pandemia de COVID-19, care a obstrucţionat detectarea şi notificarea" cazurilor, se arată în raportul elaborat de OMS şi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Astfel, în întreaga regiune s-au înregistrat peste 160.000 de cazuri, mai puţin cu 35 % la sută, iar în regiunea UE/EEE, aproximativ 33.000 de cazuri, (mai puţin cu 44 % media anuală).

"Tuberculoza rămâne una dintre bolile infecţioase cu cea mai mare mortalitate din lume, a doua după COVID-19, iar tuberculoza rezistentă la medicamente constituie o mare preocupare", a avertizat OMS, care consideră necesară "o investiţie urgentă", mai ales în actualul context al pandemiei.

Directorul OMS-Europa, Hans Kluge, notează într-un comunicat că reducerea numărului de cazuri depăşeşte aşteptările şi ilustrează progresele privind testele şi strategiile de tratament, dar a atras totodată atenţia asupra creşterii numărului de decese provocate de tuberculoză în perioada pandemiei.

"Pentru a asigura un progres continuu, trebuie să avem în vedere abordări inovatoare şi eficiente de diagnosticare şi de tratament al tuberculozei şi al variantelor sale rezistente la medicamente", a subliniat Kluge de Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, marcată în data de 24 martie.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Europa, în fața mandatului CPI pentru Netanyahu. Țările care îi pun cătușele și cele care îl primesc pe covorul roșu

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Partenerii noștri