Live

Șeful AIEA nu exclude riscul unui accident la centrala nucleară din Zaporojie. „În plin război, securitatea nu este niciodată absolută”

Data publicării:
Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Foto: Profimedia Images

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) aşteaptă să se concretizeze vizita experţilor săi la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei), aflată în prezent sub controlul forţelor ruse, şi, având în vedere situaţia între cele două tabere beligerante, nu exclude riscul unui accident, relatează vineri EFE.

Dacă directorul general al AIEA, Rafael Grossi, subliniază într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde că, deşi nu trebuie să fii alarmist, nu poţi banaliza o situaţie care nu este astfel, referindu-se la cel mai mare complex nuclear din Europa, obiectul unor acuzaţii reciproce între Kiev şi Moscova cu privire la bombardamentele din împrejurimile centralei.

Instalaţia funcţionează, dar cu dificultăţi, astfel încât în circumstanţele actuale nu poate fi exclus scenariul unui accident. Sunt întreruperi continue de curent, probleme cu combustibilul uzat..., precizează el.

Grossi recunoaşte că este îngrijorat, întrucât chiar dacă securitatea nucleară a progresat enormde la accidentul de la Cernobîl din 1986, în plin război, securitatea nu este niciodată absolută.

Citește și: Zelenski: Pentru prima dată, centrala de la Zaporojie s-a oprit. Rusia a adus Ucraina și Europa la un pas de un dezastru radioactiv

Conform Agerpres, experţii au luat în considerare diferite posibilităţi de accidente nucleare, dar nu faptul că o centrală atât de mare precum cea de la Zaporojie s-ar putea afla în mijlocul unui război convenţional asemănător celor două războaie mondiale, cu tancuri, mişcări de trupe şi tranşee.

Directorul general al AIEA, care a fost primit joi la Paris de preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru a avansa în organizarea unei misiuni AIEA care să fie acceptată de cele două părţi, a insistat că obiectivul acesteia ar fi securitatea instalaţiei, adică funcţionarea normală şi fără obstacole.

El a subliniat că nu are niciun mandat de mediator între Rusia şi Ucraina şi că rolul său se reduce la o misiune cu caracter tehnic de prevenire a unui accident.

În cazul în care vizita va avea loc, experţii vor începe cu o examinare a situaţiei centralei, înainte de a repara sistemele electrice care au fost avariate.

Ei ar urma să inspecteze, de asemenea, bazinele în care se află combustibilul uzat şi să abordeze problema sensibilă a furnizării de energie electrică, indispensabilă răcirii reactoarelor, a afirmat Grossi în interviul pentru Le Monde.

Citește și: Centrala Zaporojie a fost reconectată la rețeaua electrică. Un angajat povestește prin ce a trecut: „Seamănă cu sfârșitul lumii”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri