Live

Scrisoare colectivă adresată Comitetului Nobel pentru respingerea candidaturii lui Ruben Vardanyan la Premiul Nobel pentru Pace

Data publicării:
Ruben Vardanyan, declarat de oficial de Kiev „complice la crimele autorităților ruse împotriva Ucrainei”, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru „dezvoltarea inițiativelor de pace”. FOTO: Profimedia Images

Un grup de 18 deputați ucraineni a semnat o scrisoare colectivă către Comitetul Nobel, cerând respingerea candidaturii lui Ruben Vardanyan pentru Premiul Nobel pentru Pace, considerându-l pe acesta un apropiat al Kremlinului.

„Considerăm inacceptabil și absurdul grotesc al nominalizării la Premiul pentru Pace a unei persoane care susține terorismul și separatismul, este implicată în scandaluri de corupție, este sponsorul agresiunii rusești în teritoriile post-sovietice și este dușmanul Ucrainei”, se arată în scrisoarea deputaților ucraineni, potrivit Newsweek.ro.

Potrivit mass-media ucrainene și internaționale, parlamentarii au motive întemeiate pentru acțiunea lor împotriva lui Ruben Vardanyan.

În 2019, 22 deputați ai Parlamentului European au inițiat includerea lui Vardanyan pe listele de sancțiuni, ca „asociat al Kremlinului”.

În 2022, 46 de membri ai Congresului SUA l-au inclus pe Vardanyan în proiectul unei liste de sancțiuni, alături de unul din principalii propagandiști al regimului de la Moscova, Margarita Simonyan, redactorul-șef al canalului Russia Today.

În același an, printr-un decret semnat de Volodimir Zelenski, Vardanyan a fost inclus pe listele de sancțiuni ale Ucrainei, cu formula: „Conducerea superioară a unei companii rusești care este implicată în ... susținerea acțiunilor care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”.

În cele din urmă, în 2023, serviciul de informații ai Ucrainei, SBU, l-a inclus pe Ruben Vardanyan în baza de date „Mirotvoreț”, menționând că Vardanyan este supus „transferului imediat către autoritățile de aplicare a legii din Ucraina sau din țările NATO”.

„Astăzi în Mirotvoreț, mâine în lista nominalizărilor pentru Premiul Nobel. Absurd!”, a scris Vladimir Vatras, deputat din partea partidului Slujitorul Poporului, pe pagina sa de Facebook.

„Câteodată mi se pare că lumea își iese din minți. Anul trecut, Don Don, anul acesta Vardanyan, poate chiar îl propuneți pe Putin pentru Premiul Nobel pentru Pace? Absurd...”, i-a răspuns colega sa de partid, Anna Skorokhod.

Autorii scrisorii colective atrag atenția asupra faptului că cei care au propus nominalizarea lui Vardanyan pentru primirea celui mai prestigios premiu al planetei au fost chiar agenți ruși de influență.

În scrisoarea lor, deputații ucraineni rezumă: „Cerem Comitetului Nobel să respingă cererea complicilor lui Vardanyan, deoarece nu se poate servi cauza Păcii, fiind dovedit a fi criminal”.

Cine este Ruben Vardanyan

Ruben Vardanyan, un apropiat al lui Vladimir Putin, declarat de oficial de Kiev „complice la crimele autorităților ruse împotriva Ucrainei”, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru „dezvoltarea inițiativelor de pace”.

Prima agenție care a anunțat candidatura pentru acest premiu a fost Sputnik, unul dintre principalii purtători de cuvânt ai propagandei Kremlinului din afara Rusiei.

Ruben Vardanyan este cunoscut pentru conducerea companiei ruse „Troika Dialog”. Potrivit unei investigații a consorțiului internațional OCCRP, miliarde de dolari au fost transferați în secret prin această companie prietenilor și apropiaților lui Putin.

În 2006-2013, peste 4,6 miliarde de dolari au trecut prin conturile rețelelor offshore ale lui Vardanyan.

În 2020, fostul lider al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, îl acuza pe Vardanyan de mită în valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Partenerii noștri