Live

Scoici uriașe de 25 de milioane de dolari, capturate în Filipine. Un braconier a spus că avea permisiunea președintelui

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Philippine Coast Guard/Facebook

Autoritățile din Filipine au capturat vineri peste 150 de tone de scoici uriașe fosilizate, în valoare de aproape 25 de milioane de dolari, informează CNN.

Paza de Coastă filipineză a anunțat într-o postare pe Facebook că a găsit scoicile, denumite "taklobo", pe țărmul insulei Sitio Green, în provincia Palawan. Valoarea capturii se ridică la 24,8 milioane de dolari.

Potrivit comandantului Pazei de coastă din Palawan, Genito Basilio, aceasta a fost cea mai mare captură de scoici uriașe efecuată vreodată în regiune.

Patru suspecți au fost arestați, aceștia fiind acuzați de încălcarea legii de conservare și protecție a resurselor mediului din Filipine. Potrivit legii, este interzisă exploatarea resurselor de mediu în scopuri comerciale sau pentru colecții private. Persoanele care ucid sau distrug specii considerate amenințate riscă doi ani de închisoare și o amendă de 410 dolari.

Sursa foto: Philippine Coast Guard/Facebook

Consiliul pentru dezvoltare sustenabilă din Palawan (PCDS), care a participat la operațiune desfășurată alături de forțe din alte țări, precum Poliția Federală Australiană, a anunțat că un membru al grupului care a adunat scoicile, Rosalee Tequillo, a fost interogat. Astfel, s-a aflat că Tequillo, alături de alții, se ocupau de adunarea scoicilor gigant și comercializarea acestora fără autorizație.

Rosalee Tequillo a mai declarat că avea dreptul legal de a aduna scoicile, primit din partea biroului președintelui filipinez, dar și al Biroului pentru pescuit și resurse acvatice din Filipine (BFAR), dar nu a putut prezenta niciun document în acest sens. Biroului președintelui, BFAR și PCDS nu au oferit imediat o reacție.

Ulterior, PCDS a eliberat un comunicat în care spunea că "un grup de indivizi" a răspândit zvonul fals potrivit căruia autoritățile permiteau adunarea de taklobo.

Scoicile gigant ajută la menținerea vieții marine, adăpostind unele animale și oprind algele să se extindă. Potrivit PCSD, moluștele pot fi adunate doar în scopuri de taxonomie, dar nu pentru comerț. În ultimele luni, poliția filipineză a efectuat mai multe capturi mari de scoici uriașe.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Amenințări cu moartea între liderii unei țări din Asia. „I-am spus să nu se oprească până nu îi omoară”

Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu 320 de tarantule lipite de corp. Ce l-a dat de gol

Șobolani antrenați să detecteze solzi de pangolin și colți de elefant, noua armă împotriva contrabandei cu animale sălbatice

Fostul președinte filipinez recunoaște că a creat o „echipă a morții” în războiul său împotriva drogurilor. „Vă voi lichida pe toți”

Partenerii noștri