Live

Scholz se declară neimpresionat de amenințările lui Putin privind livrările de armament: „Vom continua cu ceea ce am început”

Data publicării:
Mulțumită de sine și puțin apatică, Germania a întârziat să realizeze că lumea din jurul ei era în plină transformare. Acum, germanii au ajuns la un consens rar pentru o democrație în legătură cu nevoia de schimbare profundă și extinsă a economiei și a securității țării. Foto: Profimedia Images

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a declarat neimpresionat de amenințările lui Vladimir Putin la adresa țărilor europene în ce privește livrările de armament către Ucraina invadată. „Nu trebuie să ne lăsăm înspăimântaţi şi, de aceea, vom continua cu ceea ce am început”, a declarat Scholz într-un interviu.

Pe lângă livrările suplimentare de arme către Ucraina, este prevăzută şi o mai bună dotare a Bundeswehr-ului cu un program planificat de 100 de miliarde de euro. „Germania va sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a subliniat Olaf Scholz, conform dpa, citat de Agerpres.

Putin a avertizat împotriva livrării de arme grele Ucrainei într-o conversaţie telefonică pe care a avut-o cu Scholz și cu Macron la sfârşitul săptămânii trecute. Dictatorul rus dă vina pe ajutorul oferit Ucrainei de către Occident pentru criza umanitară din țara vecină, în ciuda faptului că Rusia a atacat-o nemotivat și cu brutalitate

Până acum, guvernul german a fost de acord să furnizeze două tipuri de arme grele: 50 de vehicule blindate antiaeriene Gepard şi şapte obuziere blindate Panzerhaubitze 2000. Acestea din urmă sunt piese de artilerie grea. Cu toate acestea, Ucraina solicită tancuri de luptă şi vehicule de luptă pentru infanterie, lansatoare de rachete multiple sau rachete antinavă.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Partenerii noștri