Live

Scene „apocaliptice”. Reacția șeful Programului Alimentar al ONU după ce a vizitat zonele devastate de cutremur în Turcia

Data publicării:
Autoritățile turce au anunțat un număr uriaș de clădiri care s-au prăbușit după cutremur. Foto: Profimedia Images

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU, David Beasley, a spus că a fost martorul unor scene apocaliptice în timp ce vizita zonele lovite de cutremur din sudul Turciei.

Seismele puternice, care au început pe 6 februarie, au lovit atât Turcia, cât şi Siria vecină, provocând moartea a peste 50.000 de persoane, conform ultimului bilanţ publicat vineri, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Există un singur mod de a descrie ceea ce am văzut astăzi: apocaliptic, a declarat David Beasley, care a mers în oraşul Antakya, din provincia turcă Hatay.

Cartiere întregi s-au prăbuşit; case distruse, şcoli şi magazine închise; vieţi distruse. Nivelul distrugerilor de aici este de neconceput”, a mai spus el.

Oficialul PAM a afirmat într-un comunicat că situaţia din Siria reprezintă o catastrofă peste o altă catastrofă, referindu-se la cei peste 12 ani de război civil din Siria.

PAM a precizat că Beasley a vizitat un centru logistic al ONU unde camioanele sunt încărcate cu alimente şi alte ajutoare de urgenţă înainte de a trecere graniţa în nord-vestul Siriei.

El a subliniat necesitatea extinderii livrărilor de alimente către Siria prin toate rutele - fără nicio restricţie şi a cerut tuturor părţilor să faciliteze accesul.

Nord-vestul Siriei, controlat de rebelii care se opun regimului preşedintele Bashar al-Assad şi în care populaţia depindea deja de ajutor pentru nevoile de bază, reprezintă zona din Siria cea mai afectată de seismele devastatoare.

Intensificarea livrărilor de ajutoare depinde de deschiderea de către regimul sirian a unor puncte de trecere suplimentare în zonele controlate de rebeli în Siria.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două cutremure s-au produs în România duminică dimineața

Cutremur în România, vineri dimineață

Erdogan spune că Biden a făcut o „mare eroare” să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane ATACMS

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

Partenerii noștri