Live

Video Scene apocaliptice în Italia după ce o tornadă a lovit în sudul țării. Doi oameni au murit după ce vântul puternic i-a smuls din mașini

Data actualizării: Data publicării:
Tornada a răsturnat mai multe mașini. Foto: Profimedia Images

Cel puțin doi oameni au fost uciși după ce o tornadă a lovit cu putere insula italiană Pantelleria, în sudul țării, relatează BBC. Victimele decedate, aflate în mașini, au fost aruncate practic afară, una pe șosea și alta pe un zid, scrie agenția ANSA.

Alte nouă persoane au fost rănite după ce tornada a lovit cu brutalitate, a răsturnat mașini și a smuls acoperișurile caselor, vineri, în Pantelleria, o insulă centru turistic italian din Marea Mediterană.

Patru dintre cei răniți sunt în stare critică, a anunțat agenția de protecție civilă italiană. Unul dintre salvatorii care au intervenit la fața locului a descris scenele drept „apocaliptice”. Presa locală a relatat că tornada a distrus complet un drum de coastă.

Printre cei uciși se numără și un pompier care nu era la datorie la acel moment. El și cealaltă victimă, un bărbat de 86 de ani, se aflau la volan în momentul în care tornada a lovit, a anunțat agenția de presă italiană ANSA.

Răniții urmează să fie transferați la spitale din Palermo cu ajutorul elicopterele, dar doar atunci când vremea o va permite.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Cum l-au numit italienii de la Gazzetta dello Sport pe Dan Șucu, noul investitor majoritar român de la Genoa

Partenerii noștri