Live

Scenariul „Dexit” în Germania. Cel mai important partid de opoziție din țară face campanie pentru ieșirea din Uniunea Europeană

Data actualizării: Data publicării:
Jörg Meuthen, președintele AfD. Foto: Guliver/GettyImages

Membrii Partidului Alternativa pentru Germania (AfD) au votat programul electoral pentru viitoarele alegeri legislative, iar printre cele mai importante obiective se numără ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană, transmite Euronews. Totodată, AfD va milita împotriva carantinării și a imigrației, sub sloganul „Germania. Dar normală”.

Partidul german de extremă dreapta, cel mai important partid de opoziție din țară, și-a stabilit aceste obiective în cadrul unui congres ce a avut loc la Dresda, în weekend, în pofida restricțiilor impuse la nivel național din cauza pandemiei.

Cei 600 de delegați ai AfD și-au conturat astfel programul electoral în vederea alegerilor legislative din toamnă, care urmează să fie marcate de plecarea de la putere a cancelarului Angela Merkel.

Scenariul „Dexit” în Germania

Cel mai important obiectiv al partidului este ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană. După modelul Brexitului, scenariul este numit acum „Dexit”, cu „De-” de la Deutschland.

Apărut în 2013, partidul AfD s-a făcut cunoscut iniţial în special prin respingerea monedei euro în Germania. Totuşi, în privinţa ieşirii din UE, membrii săi ezitau să meargă prea departe, în faţa unei opinii publice germane proeuropene. Acum, însă, acest obiectiv a fost clar stabilit pentru alegerile din toamnă.

Totodată, în cadrul congresului din weekend, membrii partidului au votat în favoarea unei interziceri totale a reîntregirii familiei refugiaţilor, în contextul în care până acum o tolera doar în anumite cazuri.

De asemenea, partidul va milita împotriva restricțiilor anti-Covid-19, în special împotriva unei carantine la nivel național. În acest sens, AfD a încercat să apeleze la criticii politicii germane privind coronavirusul și la mii de oameni care au protestat împotriva măsurilor de blocare în ultimul an.

Co-președintele partidului, Joerg Meuthen, a cerut sâmbătă să înceteze „aceste orgii de interdicții, aceste închisori, această nebunie a carantinării”.

De la alegerile din 2017, când a devenit principalul partid de opoziţie în Camera Deputaţilor în faţa conservatorilor cancelarului Angela Merkel şi a social-democraţilor, AfD a înregistrat o scădere semnificativă în sondaje, ajungând de la 13% la aproximativ 11%.

Editor : Ioana Coman

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Statele UE trebuie să aplice mandatul de arestare al CPI împotriva lui Netanyahu, avertizează Borrell. „Nu e nimic antisemit”

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Partenerii noștri