Live

Video Rușii susțin că Ucraina a încercat să-l omoare pe Putin cu drone la Kremlin. Kievul neagă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Captură video/Saintjavelin

Rușii acuză Ucraina că a încercat să atace Kremlinul cu drone, dar că atacul a fost respins cu succes, conform unui comunicat al serviciului de presă al dictatorului rus, scrie agenția rusească Tass. Kievul neagă implicarea în atacul asupra Kremlinului.

„În această noapte, regimul de la Kiev a făcut o încercare de a lovi clădirea Kremlinului cu vehicule aeriene nepilotate”, se arată în mesajul rușilor.

Conform Kremlinului, „două dispozitive aeriene au fost trimise la Kremlin”.

„După ce au fost luate măsuri la timp de armată și de forțele speciale cu ajutorul sistemelor radar, dispozitivele au fost eliminate”, a mai transmis Kremlinul care a mai precizat și că „nu au existat victime” și că dictatorul rus nu a fost rănit.

Regimul criminal de la Moscova susține că așa-zisul „atac venit de la Kiev” a fost un „atac terorist planificat” și un atentat la viața lui Vladimir Putin înainte de sărbătoarea de Ziua Victoriei.

„Considerăm aceste acțiuni un atac terorist planificat și un atentat la viața președintelui Federației Ruse, efectuat în ajunul Zilei Victoriei, parada de 9 mai, la care este plănuită și prezența unor oaspeți străini”, mai transmite Kremlinul care spune că va acționa „așa cum crede de cuviință” la acest presupus atac.

Sursă: Saintjavelin

O înregistrare video neautentificată circulă pe reţele de socializare ruseşti, inclusiv pe canalul publicaţiei militare Zvezda, care surprinde o pală de fum în spatele palatului principal al Kremlinului, în citadela fortificată, după incident.

Primăria Moscovei a anunţat imediat că interzice zborul dronelor în capitala rusă, mai puţin în cazul autorizării de către Guvern.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin anunţă într-un comunicat că zborul dronelor este interzis, mai puţin în cazul obţinerii unei autorizaţii speciale de la „autorităţile guvernamentale”.

Potrivit lui Serghei Sobianin, această interdicţie vizează evitarea zborului dronelor neautorizate, care pot „împiedica activitatea forţelor de ordine”.

Kievul neagă implicarea în atacula asupra Kremlinului

„Nu avem informații despre așa-zisele atacuri nocturne asupra Kremlinului”, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean. Serghei Nikiforov a declarat că „Ucraina folosește toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a-și elibera propriul teritoriu, nu pentru a-i ataca pe alții”.

Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoloiak a negat, de asemenea, că Kievul ar fi avut vreo implicare. „Cred că este absolut evident că „anunțul unui atac asupra Kremlinului” și detenția simultană a așa-zișilor sabotori ucraineni în Crimeea sub o altă acuzație indică clar că Rusia pregătește o provocare teroristă la scară largă în zilele următoare”, a spus Podoliak.

Podoliak a mai spus că afirmațiile Moscovei sunt o încercare de a controla narațiunea înaintea unei contraofensive ucrainene.

„Rusia, fără îndoială, se teme foarte mult ca Ucraina va începe o ofensivă și încearcă să preia inițiativa, să distragă atenția”, a spus el. „Deci, declarațiile Rusiei cu privire la astfel de operațiuni trebuie luate ca o încercare de a crea pretext pentru un atac terorist la scară largă în Ucraina”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Ce îi oferă Putin lui Kim în schimbul soldaților trimiși să lupte în Kursk. „Au fost livrate Coreei de Nord echipamente”

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Partenerii noștri