Live

Rușii confirmă retragerea de pe Insula Șerpilor. „Este un gest de bunăvoință”

Data actualizării: Data publicării:
Rusia spune că trupele de pe Insula Șerpilor „și-au îndeplinit misiunea” și au fost retrase. Foto: Profimedia Images

Rusia a confirmat joi retragerea trupelor de pe Insula Șerpilor în ceea ce Moscova consideră a fi „un gest de bunăvoință”, informează TASS.

Prin retragerea trupelor aflate în garnizoana de pe insulă, Federația Rusă demonstrează că nu dorește să împiedice eforturile ONU de organizare a unui „coridor umanitar” pentru exportul produselor agricole ucrainene, a precizat ministerul rus al Apărării.

„Pe 30 iunie, într-un gest de bunăvoință, forțele armate ale Federației Ruse și-au îndeplinit misiunea pe Insula Șerpior și s-au retras din garnizoana unde se aflau staționate aici. Astfel, Federația Rusă demonstrează întregii comunități internaționale că nu dorește să împiedice eforturile ONU de organizare a unui coridor umanitar destinat exporturilor produselor agricole din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, generalul-locotenent Igor Konașenkov.

În aceeași zi, forțele armate ale Ucrainei au anunțat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că i-au alungat pe ruși de pe Insula Șerpilor.

„În timpul nopții, ca urmare a unei operațiuni militare de succes cu unitățile noastre de rachete și artilerie, inamicul a evacuat în grabă ultimii ocupanți ai garnizoanei cu două bărci cu motor și probabil au părăsit insula. În prezent, Insula Șerpilor este acoperită de foc și fum și au loc explozii. Rezultatele finale ale operațiunii sunt în curs de investigare”, se arată în mesajul publicat pe Telegram.

Kievul nu a precizat ce fel de sisteme de rachete și artilerie au fost folosite în bombardarea insulei aflate la circa 50 de kilometri de cel mai apropiat oraș ucrainean de pe țărm (malul Dunării) - Vîlcov, regiunea Odesa. Ucraina a primit recent de la SUA, sistemele avansate de rachete HIMARS, capabile să lovească precis ținte până la 70-80 de kilometri.

Primele imagini cu sistemele HIMARS folosite de Ucraina au fost publicate cu o săptămână în urmă. 

Trupele ucrainene au bombardat intens această insulă în ultimele zile. Pe 27 iunie, ministerul ucrainean al Apărării a publicat o înregistrare care prezenta distrugerea unor sisteme antiaeriene rusești aflate pe insulă.

Insula Șerpilor - un obiectiv esențial pentru Federația Rusă pentru controlul regiunii de nord-vest a Mării Negre și sudul Ucrainei

Insula a căpătat o extrem de importantă valoare militară şi strategică pentru Rusia, mai ales după scufundarea crucişătorului Moscova, care asigura inclusiv o umbrelă de protecţie antiaeriană a flotei ruse din Marea Neagră. În lipsa acestei nave, dacă ruşii ar fi reușit să-şi instaleze pe insulă sisteme antiaeriene cu rază lungă, dar şi rachete de croazieră, ar fi putut controla întreaga regiune de nord-vest a Mării Negre şi sudul Ucrainei.

Insula Şerpilor a fost considerată un obiectiv esenţial pentru Federaţia Rusă, din punct de vedere economic, militar, geopolitic şi geostrategic, iar o prezenţă permanentă a ruşilor pe acest teritoriu va permite Moscovei să blocheze transporturile comerciale din zonă, conform unei analize a Centrului Euro-atlantic pentru Reziliență.

Insula, cucerită de trupele ruse din prima zi a invaziei Ucrainei, a devenit extrem de cunoscută pe plan internațional după celebra înjurătură - „Navă rusească, du-te...” - rostită de militarii ucraineni care au refuzat să se predea rușilor.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Ucrainenii au pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în Kursk, după contraatacul armatei ruse în regiune

Partenerii noștri