Rușii bombardează masiv Avdiivka și încearcă să încercuiască orașul. ISW: Invadatorii vor să-i scoată pe ucraineni din Robotîne
Trupele ruse încearcă să încercuiască oraşul Avdiivka, o tactică despre care unii analişti occidentali cred că urmăreşte să prevină suplimentarea trupelor ucrainene pe frontul din provincia sud-estică Zaporojie, unul din punctele cele mai fierbinţi ale contraofensivei desfăşurate de Kiev pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia, relatează miercuri agenţia EFE, citată de Agerpres.
La nord-vest şi sud-vest de Avdiivka trupele ruse şi-au intensificat acţiunile ofensive cu obiectivul aparent de a „îndepărta trupele ucrainene de zona Robotîne”, un sat din regiunea Zaporojie, scrie în ultimul său raport Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
#Ukraine: Russian forces launched localized offensive operations in the #Avdiivka area of #Donetsk Oblast and southwest of Orikhiv in western #Zaporizhia Oblast on October 9, which are likely intended to fix Ukrainian forces away from the #Robotyne area.🧵https://t.co/arsHaru5rJ pic.twitter.com/WaTS73fBaI
— ISW (@TheStudyofWar) October 10, 2023
Pe o axă de atac a contraofensivei ce urmăreşte atingerea Mării Azov pentru a izola trupele ruse din Crimeea şi sudul Ucrainei, armata ucraineană a eliberat satul Robotîne la începutul lunii septembrie, dar de atunci nu a mai reuşit nicio înaintare semnificativă pe acea axă.
Statul Major ucrainean a confirmat miercuri că în zona oraşului Avdiivka „inamicul şi-a intensificat acţiunile ofensive folosind până la trei batalioane, sprijinite de tancuri şi alte blindate”, dar fără a reuşi să avanseze.
De partea sa, Ministerul rus al Apărării a transmis că trupele sale au ocupat „poziţii mai avantajoase” pe linia frontului din respectiva zonă şi au atacat poziţiile unităţilor de rezervă ale Brigăzii 31 Mecanizată a armatei ucrainene la circa 10 kilometri nord-vest de Avdiivka.
Acţiunile militare s-au intensificat şi pe frontul situat mai la nord, în zona oraşului Kupiansk, unde însă iniţiativa aparţine trupelor ucrainene, după cum rezultă din raportul Ministerului rus al Apărării, care afirmă că trupele sale, sprijinite de aviaţie şi artilerie, au respins zece contraatacuri ucrainene.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News