Live

Vladimir Putin răspunde SUA: Suspendă Tratatul pentru Forțele Nucleare și va dezvolta noi rachete

Data actualizării: Data publicării:
Foto: kremlin.ru

Vladimir Putin a anunţat că şi ţara sa suspendă tratatul nuclear cu Statele Unite din care americanii au anunțat, vineri, că se retrag. Preşedintele rus a declarat că Moscova va începe să lucreze la dezvoltarea de noi rachete, inclusiv hipersonice. Este răspunsul liderului de la Kremlin ca ripostă la decizia SUA de a se retrage din acest tratat ce reglementa forțele nuclare cu rază medie de acțiune (INF), semnat în timpul Războiului Rece.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: Guliver/Getty Images

„Partenerii noştri americani au anunţat că îşi suspendă participarea la acord şi noi o suspendăm la rândul nostru”, a spus Putin în timpul unei întâlniri cu miniştrii Afacerilor Externe şi Apărării, Serghei Lavrov şi respectiv Serghei Şoigu. Rusia nu va mai lua iniţiativa negocierilor cu SUA privind dezarmarea, a adăugat şefului statului rus, citat de agențiile de presă rusești.

Vladimir Putin le-a cerut miniștrilor săi să nu demareze negocieri de dezarmare cu Statele Unite, în condiţiile în care Washingtonul a anunţat că, începând cu data de 2 februarie 2019, renunţă la acordul semnat în 1987 de către președinții Ronald Regan şi Mihail Gorbaciov.

Potrivit Reuters, Vladimir Putin a menţionat și că ţara sa va începe să lucreze pentru dezvoltarea de noi rachete, inclusiv hipersonice.

Şeful diplomaţiei americane se arătase dispus să continue discuţiile despre dezarmare cu Rusia în timpul celor şase luni cât va dura procedura de retragere din Tratat.

„Vom aştepta ca partenerii noştri (americani) să aibă suficientă maturitate pentru a avea un dialog de la egal la egal şi semnificativ cu noi pe acest subiect important”, a declarat liderul de la Kremlin.

În centrul conflictului a fost o nouă rachetă a Moscovei, care ar încălca înţelegerea. Este vorba de Novator 9M729, capabilă să transporte focoase nucleare şi care, potrivit Washingtonului şi NATO, încalcă prevederile tratatului, având o rază de acţiune de peste 500 de km. Luna trecută, Washingtonul a dat Moscovei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma tratatului, cerând distrugerea rachetei și avertizând că în caz contrar la 2 februarie va declanşa procedura de retragere din acord.

La rândul lor, ruşii îi acuză pe americani că ar putea instala în Europa, inclusiv în România, rachete cu încărcătură nucleară. Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) semnat acum 32 de ani, în timpul Războiului Rece, prevedea interzicerea rachetelelor cu raza medie de acțiune, între 500 şi 5500 de kilometri.

Citiți și:  China intervine în disputa din Rusia și SUA pe tema tratatului INF

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Partenerii noștri