Live

Vladimir Putin: Marina rusă poate lansa o „lovitură imposibil de prevenit”, dacă e nevoie

Data publicării:
Vladimir Putin, în timpul unei conferințe de presă. Foto: Getty Images

Marina rusă poate detecta orice inamic și poate lansa o „lovitură imposibil de prevenit”, dacă e nevoie, a spus președintele rus Vladimir Puțin. Declarația vine la câteva săptămâni după ce o navă de război britanică s-a aflat în centrul unui incident în Marea Neagră, relatează Reuters.

„Suntem capabili să detectăm orice inamic sub apă, deasupra apei, în aer și, dacă e nevoie, să lansăm o lovitură imposibil de prevenit împotriva acestuia”, a spus Putin duminică, la parada de Ziua Marinei de la Sankt Petersburg.

Declarația vine după un incident petrecut în Marea Neagră în iunie, când Rusia a spus că a tras focuri de avertizare și a aruncat bombe în fața unei nave de război britanice pentru a o alunga din apele teritoriale ale Crimeei.

Marea Britanie a respins relatarea Rusiei despre incident, spunând că distrugătorul HMS Defender nu a fost vizat și că, dacă au fost trase focuri de armă, acestea făceau parte probabil dintr-un „exercițiu de artilerie” rus anunțat în prealabil.

„Nu s-au tras niciun fel de focuri de avertisment asupra HMS Defender. Nava Royal Navy executa o trecere nevinovată prin apele teritoriale ale Ucrainei, conform legislației internaționale”, a spus ministerul britanic al Apărării.

Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina în 2014, dar acest lucru nu este recunoscut de cele mai multe țări din lume, care consideră în continuare peninsula drept parte a Ucrainei, nu a Rusiei.

Putin a declarat luna trecută că Rusia ar fi putut scufunda nava HMS Defender, acuzând-o că a intrat ilegal în apele sale teritoriale, fără să înceapă al treilea război mondial. Oficialii britanici spun însă că distrugătorul nu era în apele teritoriale ale Rusiei.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stare de urgență la Sevastopol. Păcura scursă de la două petroliere ruseşti în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea

Care este orizontul lui Putin pentru sfârșitul războiului. Ce spune şeful Centrului pentru combaterea dezinformării din Ucraina

Zelenski: Donald Trump poate fi decisiv în războiul din Ucraina. El ne poate ajuta să-l oprim pe Putin

Ucraina pierde teren, dar nici Putin nu dispune de rezerve infinite: Unul din marile depozite de blindate ale Rusiei s-a golit complet

Partenerii noștri