Live

Rusia vrea să autorizeze vaccinul Sputnik în Uniunea Europeană. Ce răspunde Agenţia Europeană a Medicamentului

Data publicării:
Vaccinul rusesc Sputnik-V a fost lansat în august 2020. Foto: Profimedia Images

Rusia a solicitat autorizarea vaccinului Sputnik V împotriva COVID în UE, a anunţat miercuri fondul suveran rus de investiţii, care a participat la dezvoltarea serului, potrivit Mediafax, care preia Le Figaro. Agenţia Europeană a Medicamentului a spus că va comunica mai multe când va începe verificarea vacinului.

Fondul suveran rus de investiții a anunțat într-un comunicat că a „depus înregistrarea şi se aşteaptă ca prima revizuire a documentelor trimise să aibă loc în februarie”. Un purtător de cuvânt al fondului suveran de investiţii a declarat că această cerere a fost depusă marţi la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

Documentele necesare, cum ar fi rezultatele intermediare din studiile clinice în fază 3, vor fi trimise şi revizuite pe măsură ce apar. „Pe baza seriei de analize, EMA va decide asupra autorizării vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană”, specifică fondul.

„La sfârşitul lunii octombrie, am început procesul de autorizare a vaccinului în Europa. Este un proces la scară largă, al cărui obiectiv este obţinerea permisiunii de utilizare a vaccinului în UE”, a adăugat purtătorul de cuvânt al fondului suveran de investiţii, adăugând că „înregistrarea este un pas important”.

La rândul său, EMA a indicat într-o declarație pentru AFP că „va comunica atunci când începe o procedură de examinare continuă”. 

Numit „Sputnik V” ca un omagiu pentru primul satelit lansat de URSS în 1957, vaccinul rus împotriva coronavirusului a fost întâmpinat cu scepticism la nivel internaţional în faţa unui anunţ considerat prematur, în august, chiar înainte de începerea studiilor clinice. (faza 3) şi publicarea rezultatelor ştiinţifice.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri