Live

Rusia lucrează la o listă cu țări „neprietene”. Între timp, face noi expulzări de diplomați europeni

Data actualizării: Data publicării:
Autoritățile ruse pregătesc o listă cu țări pe care le consideră „neprietene” Foto: Profimedia

Rusia, aflată în centrul unor tensiuni diplomatice cu Statele Unite și Uniunea Europeană, face o listă cu țări „neprietene”. Nu se știe când va fi publicat documentul, dar efectele sale vor fi categorice, spun autoritățile de la Moscova, care au precizat că este un răspuns la acțiuni „ostile și neprietenoase” ale acestora.

Potrivit ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, lista va fi publicată curând.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a confirmat că Statele Unite figurează pe listă, iar publicația londoneză „The Times” scrie că și Marea Britanie este catalogată drept țară „neprietenă”.

Potrivit unor surse citate de televiziunea rusă de stat Rossia 1, pe listă s-ar mai afla Cehia, Polonia, cele trei țări baltice - Lituania, Letonia și Estonia, Ucraina și Georgia.

Izvestia a scris că și Australia și Canada ar putea fi incluse pe listă.

Ce măsuri vor fi luate în cazul țărilor de pe listă

Aceste țări „încearcă să ne oprească dezvoltarea printr-o politică de blocaj și prin încercări de a izola Rusia”, a spus Maria Zaharova.

Ambasadele și consulatele țărilor care se vor afla pe listă nu vor mai putea angaja cetățeni ruși, ceea ce poate duce, implicit, la concedierea celor deja angajați.

Recent, președintele Vladimir Putin a semnat un decret care, oficial, este menit să contracareze acțiuni ostile la adresa Rusiei. El a ordonat să fie limitată drastic sau chiar eliminată posibilitatea ca reprezentanțele diplomatice de la Moscova sau din alte orașe ruse să angajeze cetățeni ruși. 

Citiți și: Josep Borrell: UE trebuie să se pregătească pentru o „perioadă lungă și dificilă” în relaţiile cu Rusia

Moscova face noi expulzări de diplomați europeni

Pe de altă parte, Rusia a anunțat miercuri expulzarea a încă șapte diplomați europeni, tot în cadrul măsurilor de răspuns la valul de expulzări ale diplomaților ruși din țări occidentale.

Diplomații europeni care trebuie să părăsească Rusia provin din patru țări ale Uniunii Europene. Trei din Slovacia, doi din Lituania, câte unul din Estonia și Letonia.

Deocamdată, Moscova nu a anunțat represalii și pentru expulzarea adjunctului atașatului militar al Ambasadei ruse de la București, dar Ministerul de Externe de la Moscova declarase că-și rezervă dreptul pentru o reacție similară.

Potrivit unor comunicate separate postate de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, trei persoane de la Ambasada Slovaciei au fost declarate personae non gratae şi acestea trebuie să părăsească teritoriul Rusiei înainte de data de 5 mai, în timp ce doi angajaţi ai Ambasadei Lituaniei şi câte un angajat de la ambasadele Letoniei şi Estoniei vor trebui să plece din Rusia în termen de şapte zile.

În comunicat se precizează că cele trei republici baltice continuă să se situeze pe o cale făţiş inamicală faţă de Rusia şi că de data aceasta ele folosesc ca pretext „pseudo-solidaritatea” faţă de Republica Cehă, scrie Agerpres.

De ce s-au amplificat tensiunile între Rusia și Occident

Criza expulzărilor diplomatice afectează relațiile Uniunii Europene cu Rusia de mai bine de o lună. Bulgaria a fost prima care a cerut Moscovei să înceteze operațiunile de spionaj, dar cele mai grave acuzații vin Cehia, unde agenți ai spionajului militar rus sunt acuzați că ar fi implicați în explozia unui depozit de muniție, soldată cu doi morți. Rusia a respins toate acuzațiile.

Citiți și: Ce se ascunde în spatele expulzării unui diplomat? Cristian Diaconescu: „E o decizie care nu se motivează, se transmite pur și simplu”

Tensiunile dintre Rusia și Occident sunt legate însă și de situația din Ucraina, de situația opozantului Alexei Navalnîi și de atacuri informatice în spatele cărora s-ar afla Moscova.

Statele Unite au acuzat Rusia că s-au amestecat în alegerile prezidențiale, ceea ce a dus la o serie de expulzări reciproce de diplomați, la începutul acestei luni. Marți, președintele rus a avertizat, la rândul său, că există încercări „periculoase” din partea unor state străine - pe care nu le-a numit - de a influența rezultatul alegerilor parlamentare ruse programate pentru luna septembrie.

Luni, Marea Britanie a blocat active și a emis interdicții de intrare pe teritoriu pentru 14 cetățeni ruși acuzați de corupție. 

Citiți și: Ministrul rus al apărării: Nu acceptăm avertismente. Vom face tot ce e necesar pentru a asigura securitatea granițelor noastre

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stoltenberg: Personal diplomatic rus, suspectat de spionaj, expulzat din sediul NATO

Moscova amenință Chișinăul. Reacția furioasă a Rusiei, după ce Moldova a decis reducerea numărului de diplomați de la ambasada rusă

Rusia expulzează „peste 20” de diplomați germani

Bulgaria a blocat un transfer bancar către Ambasada Rusiei

Partenerii noștri