Rusia expulzează trei diplomați UE pe care îi acuză că au participat la manifestațiile de susținere a lui Navalnîi. Primele reacții
Rusia a declarat persona non grata trei diplomați din Suedia, Polonia și Germania, care au participat la manifestațiile de susținere a lui Alexei Navalnîi pe 23 ianuarie, a anunțat Ministerul rus de Externe, potrivit agenției TASS. Suedia respinge acuzațiile. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a aflat știrea chiar în timpul vizitei sale la Moscova și a cerut „reevaluarea” deciziei.
UPDATE 19.55 Polonia l-a convocat vineri pe ambasadorul rus în legătură cu expulzarea unui diplomat polonez din Sankt-Petersburg care a fost acuzat că a luat parte la proteste împotriva condamnării la închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi, a anunţat Ministerul de Externe polonez, relatează Reuters şi dpa,preluate de Agerpres.
Decizia Rusiei „va agrava şi mai mult criza din relaţiile bilaterale”, a precizat MAE polonez într-un comunicat.
În replică la acţiunea Rusiei, Polonia l-a convocat pe ambasadorul rus, pe care l-a informat că diplomatul în cauză „nu făcea decât să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale” în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice.
„Partea poloneză se aşteaptă ca autorităţile ruse să corecteze această decizie eronată”, a mai indicat Ministerul de Externe în comunicat.
„În caz contrar, Polonia îşi arogă dreptul de a lua măsuri corespunzătoare”, menţionează sursa citată.
UPDATE 18.30 Preşedintele francez Emmanuel Macron a condamnat vineri „cu cea mai mare fermitate” expulzarea celor trei diplomaţi occidentali şi modul în care a gestionat Rusia cazul opozantului Aleksei Navalnîi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„În ceea ce priveşte afacerea Navalnîi, condamn cu cea mai mare fermitate de la început până la sfârşit ce s-a întâmplat, de la otrăvire (...) până la condamnare, şi astăzi expulzarea diplomaţilor german, polonez, suedez care a fost decisă de Rusia”, a declarat preşedintele francez la finalul unui consiliu de apărare franco-german cu cancelarul german Angela Merkel.
UPDATE 17.50 Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, „a condamnat cu fermitate” vineri decizia Rusiei de a expulza trei diplomaţi europeni.
Borrell se află în vizită la Moscova şi a cerut ca această decizie să fie „reevaluată”, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Josep Borrell a aflat în timpul reuniunii sale cu (ministrul de Externe rus) Serghei Lavrov că trei diplomaţi europeni vor fi expulzaţi din Rusia. El a condamnat puternic această decizie şi a respins acuzaţiile conform cărora ei ar fi desfăşurat activităţi incompatibile cu statutul lor de diplomaţi străini”, a declarat Peter Stano.
Learned during the meeting that three European diplomats are going to be expelled from Russia. I strongly condemned this decision, rejected allegations that they conducted activities incompatible with their status as foreign diplomats. The decision should be reconsidered. (3) https://t.co/yql2eEFLRj
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) February 5, 2021
Știrea inițială
Ambasadorii celor trei țări au fost convocați vineri la Ministerul rus de Externe, unde li s-a comunicat decizia în privința diplomaților.
„În acord cu Convienția de la Viena privind Relațiile Diplomatice din 18 aprilie 1961, diplomații care au luat parte șa acțiuni ilegale au fost declarați persona non grata. Li s-a ordonat să părăsească teritoriul Federației Ruse în cel mai scurt timp”, se arată într-o declarație a ministerului rus.
„Partea rusă se așteaptă ca, pe viitor, misiunile diplomatice ale Regatului Suediei, Republicii Poloniei și Republicii Federale a Germaniei și personalul lor se respecte cu strictețe legile internaționale”, se mai precizează în comunicat.
Suedia respinge acuzațiile Moscovei
Ministerul de Externe suedez a anunţat vineri că unul dintre diplomaţii săi a fost expulzat din Rusia.
„Respingem afirmaţia Rusiei că diplomatul a participat la demonstraţie”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe suedez, citată de Reuters, potrivit Agerpres.
Poliţia rusă a arestat duminică peste 3.800 de persoane şi a blocat centrul mai multor oraşe, inclusiv capitala, în timpul noilor proteste care au avut loc în mai multe oraşe din ţară.
La Sankt Petersburg, o altă fortăreaţă a opoziţiei, aproape 3.000 de oameni adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului au fost dispersaţi de forţele anti-revoltă. Manifestaţii au avut loc şi în Vladivostok şi Novosibirsk. Autorităţile ruse spun că aceste proteste nu au fost autorizate.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News