Live

Rusia a lansat o rachetă intercontinentală capabilă să transporte ogive nucleare de pe un submarin, în Marea Albă

Data publicării:
Subamrinul nuclear Kniaz Oleg, dat în folosință în acest an. Foto: Profimedia

Marina rusă a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală Bulava, a comunicat joi Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia de presă EFE şi postul de televiziune al armatei ruse Zvezda.

Racheta Bulava (SS-NX-30, după clasificarea NATO), capabilă să transporte între 6 şi 19 ogive nucleare, a fost lansată de pe submarinul Kniaz Oleg, din poziţie de imersiune în apele Mării Albe, spre poligonul Kura din Peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus, a specificat ministerul într-un comunicat, potrivit Agerpres.

„Potrivit datelor de control real, ogivele (de testare) au ajuns în zona desemnată”, a indicat Ministerul Apărării rus, adăugând că racheta a fost lansată în cadrul testării submersibilului cu propulsie nucleară Kniaz Oleg, lansat la apă în iulie 2020, şi care ar urma să intre în dotarea marinei ruse către sfârşitul acestui an.

Kniaz Oleg este un submarin strategic, de a patra generaţia, din clasa Borei A (Proiectul 955).

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Ce îi oferă Putin lui Kim în schimbul soldaților trimiși să lupte în Kursk. „Au fost livrate Coreei de Nord echipamente”

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Partenerii noștri