Prigojin se laudă că puşcăriaşii care au luptat pentru Wagner comit mai puține infracțiuni decât cei care nu au mers pe front
Circa 32.000 de bărbaţi care au fost recrutaţi în închisorile din Rusia pentru a fi trimiși pe front în Ucraina s-au întors acasă după încheierea misiunii, a declarat duminică şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin. El se laudă că foștii deținuți care s-au întors de pe front au comis mai puține infracțiuni decât cei care au fost eliberați după ce și-au ispășit pedeapsa.
Recruții şi-au îndeplinit contractul şi au fost implicaţi în lupte, a spus Prigojin, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Femei şi activişti pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că atât de mulţi infractori, inclusiv criminali şi alţi delincvenţi violenţi, au fost graţiaţi şi lăsaţi în libertate înainte de termen.
În unele cazuri, infractori condamnaţi au comis deja noi crime.
Însă şeful Wagner vede serviciul militar ca pe un mare program de resocializare. Într-un mesaj postat pe Telegram, Prigojin afirmă că cei eliberaţi pentru că au fost pe front au comis în total doar 83 de infracţiuni. Adică de 80 de ori mai puţine crime decât cei care au rămas în Rusia și au fost eliberaţi la termen după ispăşirea pedepsei.
Prigojin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a recrutat personal puşcăriaşi în închisori pentru a-i trimite să lupte în Ucraina. Cei care au semnat un contract pentru a lupta în război au fost graţiaţi de Putin. Condiţia era să efectueze cel puţin şase luni de misiuni de luptă în Ucraina.
În martie, Prigojin a spus că numărul foştilor puşcăriaşi eliberaţi din rândurile Wagner era de 5.000. După capturarea oraşului Bahmut, în estul Ucrainei, el a spus că a pierdut 20.000 de oameni în luptele de acolo, inclusiv 10.000 de foşti puşcăriaşi.
În multe cazuri, el s-a îngrijit pentru ca aceşti criminali să fie înmormântaţi cu onoruri militare.
Activişti pentru drepturile omului denunţă că Rusia continuă să recruteze în masă puşcăriaşi în închisori pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina. Ei susţin că Ministerul Apărării rus foloseşte acum sistemul penitenciar pentru a recruta luptători.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News