Live

Kremlinul a convocat șefii presei americane de la Moscova pentru a-i anunța că impune „măsuri stringente”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Ministerul rus de externe a declarat că a convocat șefii presei americane de la Moscova pentru o ședință care va avea loc luni pentru a-i anunța privind unele măsuri de constrângere ca răspuns la restricțiile impuse de SUA împotriva presei ruse, transmite Reuters.

„Dacă munca presei ruse – operatori și jurnaliști – nu este normalizată în Statele Unite, cele mai stringente măsuri inevitabil vor urma”, a spus vineri purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova.

„Pentru aceasta, luni, 6 iunie, șefii birourilor din Moscova din întreaga media americană vor fi invitați la centrul de presă a Ministerului Rus de Externe să le explicăm consecințele liniei ostile a guvernului lor în sfera media”, a adăugat aceasta. „Așteptăm cu nerăbdare întâlnirea”.

Rusia a acuzat statele occidentale de impunerea restricțiilor nedrepte asupra presei sale din străinătate, inclusiv interdicții asupra unor instituții de știri susținute de stat. Legiuitorii ruși au adoptat o lege luna trecută care dă procurorilor puterea de a închide birourile presei străine din Moscova, dacă un stat occidental a fost „neprietenos” cu presa rusă.

De la invadarea Ucrainei în februarie, Rusia a interzis știrile despre conflict, introducând sentințe de 15 ani de închisoare pentru jurnaliștii care răspândesc intenționat știri „false” despre ceea ce numește „operațiunea specială militară” din Ucraina.

Legea a făcut unele media occidentale să-și retragă jurnaliștii din Rusia. Alte organizații occidentale, inclusiv Reuters, au rămas în țară și au continuat să relateze.

Rusia spune că este angajată într-o „operațiune militară specială” pentru a dezarma și „denazifica” vecinii săi. Ucraina și aliații săi spun că acesta este un pretext fără bază pentru un război care a ucis mii de oameni, a distrus orașe și a forțat mai mult de 6 milioane de persoane să fugă în străinătate.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iranul a suferit „o înfrângere mare” în Siria, a recunoscut un general iranian de top: Rusia ne-a sabotat, arunca bombe în deșert

Apel la calm și unitate al premierului Groenlandei după amenințările lui Trump: „Să nu intrăm în panică”

Joe Biden pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei, înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul

Uniunea Europeană este gata să înlocuiască ajutorul militar al SUA pentru Ucraina. Ce declară Kallas despre intențiile lui Trump

Partenerii noștri