Live

Elevii ruși vor trebui să cânte imnul și să arboreze steagul în fiecare săptămână. Istoria „patriotică" va fi predată de la clasa I

Data publicării:
Elevii începând de la vârsta de 7 ani, adică clasa I, vor studia istoria, parte a unei încercări mai largi de a promova educația „patriotică”. Foto: Profimedia Images

Ministerul Educației din Rusia a anunțat planuri ca elevii începând de la vârsta de 7 ani, adică clasa I, să studieze istorie, parte a unei încercări mai largi de a promova educația „patriotică”, în contextul războiului din Ucraina, scrie Moscow Times.

„Educația istorică va începe în școli de la clasa I”, a spus Serghei Kravțov, la deschiderea unei expoziții numită „Nazismul zilnic” care urmează să fie expusă la un forum școlar la nivel național – „Puterea se află în adevăr”.

„(În predarea istoriei), nu vom permite niciodată (să fie scris) că cumva am tratat prost alte națiuni – națiunile fraterne Ucraina și Belarus. Vom face tot ce ne stă în putință astfel încât memoria istorică să fie prezervată”.

Planurile vor diminua cu trei ani vârsta de la care copiii vor avea lecții obligatorii de istorie iar educația istorică va fi încorporată în părți existente ale curriculei școlare.

Kravțov a mai spus că de la 1 septembrie școlile vor începe fiecare săptămână cu intonarea imnului național al Rusiei și arborarea drapelului rusesc.

Președintele rus Vladimir Putin a ținut un discurs către participanții forumului, subliniind importanța ca copiii să știe istoria țării.

„O înțelegere profundă a istoriei noastre și o atitudine repectuoasă și preocupată față de marea moștenire spirituală și culturală a patriei ne permite să tragem concluzii corecte din trecut”, a spus președintele Rusiei.

„Puterea se află în adevăr”, primul forum de acest fel în Rusia, va avea loc în ajunul zilei de 9 mai, dedicată aniversării rusești a capitulării Germaniei naziste în fața trupelor sovietice din 1945.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri