Live

Cum sunt ademeniți rușii la urne, ca să-l valideze pe Putin: de la chifle și pungi cu zahăr, până la tombole cu mașini și apartamente

Data publicării:
Putin vrea prezență masivă la alegerile din weekend. Foto: Profimedia

Autoritățile locale din întreaga Rusie se întrec în idei care mai de care mai creative pentru a-i convinge pe ruși să iasă la vot pentru alegerea lui Vladimir Putin a cincea oară în funcția de președinte. Liderul de la Kremlin își dorește o participare istorică la urne, pentru a-și valida stilul de conducere și decizia de a invada Ucraina, așa că niciun efort nu este prea mare, scrie The Moscow Times, enumerând o serie de tombole și concursuri cu premii contra voturi organizate în toată Rusia.

Pe lângă presiunile exercitate asupra angajaților din sectorul public pentru a vota, oficialii ruși încearcă să atragă și ocuitorii simpli la secțiile de votare cu prânzuri gratuite, bilete la concerte și tombole cu premii, de la chifle și pungi cu zahăr până la telefoane iPhone, mașini noi sau chiar apartamente.

Multe dintre aceste evenimente gratuite organizate de autoritățile locale au fost programate pentru 17 martie la prânz - aceeași oră la care aliații opozantului Aleksei Navalnîi au chemat lumea la un protest la secțiile de votare din întreaga țară - „Prânz împotriva lui Putin”, mai arată The Moscow Times.

Plimbări în roata mare

În orașul siberian Omsk, cei care votează pentru prima dată, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, vor primi un bilet gratuit pentru o plimbare cu roata mare într-un un parc de distracții local, a anunțat agenția de știri Omsk Inform.

Autoritățile locale sunt pregătite să ofere aproximativ 50.000 de bilete la secțiile de votare din oraș, potrivit publicației.

Telefoane iPhone și uscătoare Dyson

Locuitorii din regiunea Altai vor avea șansa de a câștiga bunuri nou-nouțe aflate pe lista produselor sancționate, cum ar fi un iPhone 15 și aparate de coafat Dyson, a relatat postul local de știri Tolk.

Toți rezidenții cu vârsta de vot din regiune care fac o fotografie la o secție de votare și o încarcă pe o pagină dedicată de pe site-ul de socializare VKontakte vor fi eligibili pentru tombola din ziua alegerilor.

Chifle și terci de ovăz

Primarul din Strezhivoy, un oraș cu aproximativ 39.000 de locuitori din regiunea Tomsk, a promis că alegătorilor li se vor oferi gratuit chifle de pâine și terci de ovăz.

„Chifle de pâine vor fi disponibile în toate cele trei zile la toate secțiile de votare - această dorință [a alegătorilor] de la alegerile anterioare a fost realizată”, a scris Valeri Denicenko într-o postare pe Telegram, însoțită de o fotografie a unui program detaliat de divertisment pentru alegători pe trei zile.

Motociclete, apartamente și smartphone-uri chinezești

În regiunea Sverdlovsk, sunt puse la bătaie 2.000 de smartphone-uri de producție chineză, 45 de apartamente și 20 de motociclete, precum și 100 de mașini produse de marca Moskvici, reînviată din epoca sovietică.

Pentru a câștiga unul dintre premii, alegătorii sunt invitați să completeze un chestionar în ziua alegerilor, în cadrul căruia vor trebui să răspundă la o serie de întrebări despre istoria regiunii. În același timp, oficialii au declarat că răspunsurile corecte nu vor crește șansele de a câștiga un premiu.

„Poți să răspunzi literalmente greșit la toate întrebările testului și totuși să câștigi un premiu. Totul este aleatoriu”, a declarat postul local de știri SVET Ekaterinburg.

Transport public gratuit, un festival de muzică și o Lada

Oficialii din republica rusă Tatarstan au decis să facă totul, organizând duminică un festival de muzică gratuit pentru alegătorii din capitala regiunii, Kazan.

Festivalul, intitulat „Toată familia la alegeri”, va avea loc pe stadionul Ak Bars Arena din oraș și va cuprinde spectacole susținute de artiști de renume din muzica tătară și rusă, precum și standuri cu preparate culinare din întreaga Rusie.

Alegătorii vor primi la secția de votare o brățară care va fi folosită pentru a intra la festival. Brățara dă dreptul, de asemenea, la acces gratuit și nelimitat la transportul public din Kazan.

De asemenea, participanții la alegeri se pot înscrie la o tombolă pentru a câștiga unul dintre cele trei autoturisme Lada Vesta, la un preț de peste 1,7 milioane de ruble (18 615 dolari) fiecare.

Pentru a participa la tombolă, familiile trebuie să facă o fotografie în fața secției de votare și să o posteze pe pagina lor VKontakte sau Instagram cu hashtag-urile #ТатарстанАлга („Înainte, Tatarstan”, în limba tătară) și #ВсейСемьейНаВыборы („Toată familia la alegeri”).

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Putin folosește Ucraina ca teren de antrenament”. Ce spune Zelenski despre atacul rusesc cu rachete asupra orașului Dnipro

„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american

Partenerii noștri