Live

Ce oponenţi i-au mai rămas lui Vladimir Putin după moartea lui Aleksei Navalnîi?

Data actualizării: Data publicării:
În cei 24 de ani în care a condus Rusia cu o mână de fier, Vladimir Putin a redus la zero vocile disidente. Foto: Profimedia

În cei 24 de ani în care a condus Rusia cu o mână de fier, Vladimir Putin a redus la zero vocile disidente. Ultimii opozanţi cât de cât cunoscuţi sunt aproape toţi în închisoare sau în exil, relatează Le Figaro.

Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al lui Vladimir Putin, a murit subit la vârsta de 47 de ani, vineri, 16 ianuarie, într-o colonie penitenciară din Arctica, unde îşi ispăşea pedepse care totalizau peste 30 de ani de închisoare. El fusese condamnat de justiţia rusă aservită Kremlinului pentru fraudă în 2021 şi „extremism” în 2023, condamnări pe care opozantul le considera „politice”, notează Le Figaro, citată de News.ro.

În august 2020, Aleksei Navalnîi a fost internat de urgenţă la spitalul din Omsk, în Rusia, înainte de a fi trimis în exil în Germania pentru tratament. Guvernul german a afirmat că a găsit în corpul opozantului urme de Noviciok, o otravă folosită de serviciile ruseşti. În ianuarie 2021, opozantul lui Vladimir Putin s-a întors totuşi în Rusia, unde a fost arestat.

Vladimir Kara-Murza, încarcerat pentru „înaltă trădare”

Condamnat în aprilie 2023 pentru „înaltă trădare”, răspândire de „informaţii false” despre armata rusă şi muncă ilegală pentru o organizaţie „indezirabilă” în Rusia, Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 42 de ani, execută în prezent o pedeapsă de 25 de ani într-o colonie penală din Siberia. El a scris recent că a fost plasat în izolare pentru cel puţin patru luni.

Tată a trei copii, el a fost arestat în primăvara anului 2022, după ce s-a întors în Rusia.

Vladimir Kara-Murza susţine că a fost victima a două tentative de otrăvire, în 2015 şi 2017, pe care le atribuie autorităţilor ruse. El ar suferi de polineuropatie şi patologie neuromusculară. În 2022, fostul jurnalist a primit Premiul Vaclav Havel pentru drepturile omului.

Vladimir Kara-Murza este, de asemenea, cetăţean britanic. Înainte de a fi încarcerat, acest apropiat al fostului vicepremier Boris Nemţov - asasinat în 2015 - a fost vicepreşedinte al ONG-ului Open Russia, fondat în 2001 de Mihail Hodorkovski, un fost oligarh aflat în exil şi un critic al Kremlinului. El a fost, de asemenea, vicepreşedinte al partidului liberal de opoziţie Parnas.

Ilia Iaşin, încarcerat după ce a criticat invazia rusă în Ucraina

Pentru că a criticat ofensiva rusă în Ucraina în direct pe YouTube, Ilia Iaşin a fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare în decembrie 2022 - o sentinţă care a rămas neschimbată atunci când a fost judecat în apel, în aprilie 2023. În direct pe YouTube, Iaşin denunţase "uciderea civililor" în oraşul ucrainean Bucea, unde armata rusă a fost acuzată de abuzuri. Kremlinul a negat acest lucru.

Opozantul politic, în vârstă de 40 de ani, a fost urmărit penal în temeiul "legii privind ştirile false", care pedepseşte cu până la 15 ani de închisoare pe oricine "discreditează" sau publică "informaţii false" despre armată.

Oleg Orlov, cofondatorul Memorial, riscă 5 ani de închisoare

Considerat de Rusia drept „agent străin”, Oleg Orlov, în vârstă de 70 de ani, este judecat de vineri, 16 februarie, pentru că a denunţat în mod repetat asaltul asupra Ucrainei. El riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Cofondatorul ONG-ului rus Memorial - un pilon în lupta împotriva represiunii în Rusia contemporană şi gardian al memoriei victimelor Gulagului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022 şi dizolvat de justiţia rusă în 2021 - Oleg Orlov a refuzat să depună mărturie în timpul procesului său. Două audieri au fost programate pentru 21 şi 26 februarie.

În octombrie 2023, Oleg Orlov a fost găsit vinovat de "discreditarea" armatei. El a fost condamnat la o amendă.

Mihail Hodorkovski, fostul oligarh ajuns în exil

Fost miliardar în vârstă de 60 de ani, cândva cel mai bogat om din ţară şi care şi-a făcut averea din petrol, Mihail Hodorkovski a fost arestat în octombrie 2003 în avionul său privat, care era atunci parcat pe pista aeroportului din Novosibirsk, în Siberia. El a fost acuzat de fraudă pe scară largă, evaziune fiscală şi deturnare de bunuri. A fost condamnat la 14 ani de închisoare, sentinţă care a fost redusă în apel.

La decizia lui Vladimir Putin, a fost eliberat după zece ani şi a fugit în Occident. În prezent, el locuieşte la Londra.

În 2015, justiţia rusă a emis un mandat internaţional de arestare pe numele său pentru „organizarea de crimă şi tentativă de crimă împotriva a două sau mai multe persoane” - infracţiuni care datează din 1998.

În 2001, el a înfiinţat Open Russia, o fundaţie umanitară care finanţează construcţia unei şcoli gimnaziale pentru orfanii de război şi dezvoltarea accesului la internet în şcoli.

Evgheni Roizman, redus la tăcere

Evgheni Roïzman, în vârstă de 61 de ani, este un om liber. Dar a scăpat la limită de închisoare. În martie 2023, fostul primar (2013-2018) din Ekaterinburg, oraş din Urali, a fost condamnat la o pedeapsă simbolică de 14 zile de închisoare pentru că a distribuit pe reţelele sociale un videoclip cu logo-ul Fundaţiei Anticorupţie a opozantului Aleksei Navalnîi, o organizaţie considerată „extremistă”.

În luna mai a aceluiaşi an, el a fost judecat pentru că a „discreditat” armata rusă într-un videoclip postat pe canalul său de YouTube în care critica ofensiva din Ucraina. Verdictul: o amendă de 260.000 de ruble - aproximativ 3.000 de euro la cursul de schimb de la acea vreme.

Garry Kasparov e ţinut în „şah”

„Nu poţi să negociezi cu cancerul. Ca un cancer, Putin şi elitele sale trebuie extirpate”, a declarat opozantul Garry Kasparov la o audiere în Senatul american în 2015, la cinci zile după asasinarea opozantului Boris Nemţov la Moscova.

Septuplul campion mondial de şah are acum 60 de ani şi trăieşte în exil. El este preşedintele Fundaţiei pentru Drepturile Omului (HRF).

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cetățean american a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare. Ce acuzații i-au adus procurorii

Un cargo rusesc s-a scufundat în Mediterană, după o explozie în sala motoarelor. Doi membri ai echipajului sunt dați dispăruți

New York Times: Trupele nord-coreene desfășurate în Ucraina au fost ideea lui Kim Jong-un, nu a lui Vladimir Putin

Ce demonstrează lovitura cu drone asupra orașului Kazan despre strategia Ucrainei. Kievul mai are puțin timp pentru acțiuni îndrăznețe

Partenerii noștri