Avocatul lui Navalnîi a fost arestat la Moscova. El o însoțea pe mama opozantului decedat pe 16 februarie
Avocatul care l-a reprezentat pe regretatul opozant Aleksei Navalnîi, și a însoțit-o săptămâna trecută pe mama acestuia în timp ce făcea apel la autorități pentru returnarea cadavrului fiului ei, a fost arestat marți la Moscova, potrivit unor publicații din Rusia, relatează Reuters.
Arestarea lui Vasili Dubkov a fost anunțată de ziarul Novaya Gazeta Europe și de publicația de știri SOTA.
Dubkov este acuzat de încălcarea ordinii publice. În momentul reținerii, el o însoțea pe Ludmila Navalnaia, mama lui Aleksei Navalnîi cu scopul de a găsi soluții pentru a-l înmormânta pe opozantul rus decedat la data de 16 februarie. Femeia a intrat în posesia trupului neînsuflețit pe 25 februarie.
Avocatul, alături de alți doi colegi, au fost arestați în octombrie 2023 pentru că s-au implicat într-un eveniment al „comunității extremiste”. Atunci, cei trei au transmis scrisori ale opozantului, din colonia unde el se afla închis, către asociații săi.
Familia lui Aleksei Navalnîi nu poate organiza o ceremonie funerară pentru dizidentul rus mort în închisoare, pentru că toate firmele de servicii funerare refuză când aud despre cine este vorba, susține purtătoarea de cuvânt a fostului lider al opoziției.
„Încă de ieri căutăm un loc unde să organizăm un eveniment de rămas bun pentru Alekssei. Am sunat la majoritatea agențiilor funerare private și publice, la locații comerciale și la saloane funerare. Unii dintre ei spun că locul este complet rezervat. Unii refuză atunci când menționăm numele de familie „Navalnîi”. Într-un loc, ni s-a spus că agențiilor funerare li s-a interzis să lucreze cu noi. După o zi de căutări, încă nu am găsit sala de despărțire”, a scris Kira Iarmîș, purtătoarea de cuvânt a fostului lider al opoziției, într-un mesaj pe rețeaua X.
Aleksei Navalnîi a murit la data de 16 februarie în penitenciarul în care era închis. Serviciul Penitenciar Federal al regiunii Iamalo-Neneția a scris că Navalnîi „s-a simțit rău” după o plimbare și „aproape imediat și-a pierdut cunoștința”.
Aleksei Navalnîi avea doar 47 de ani.
„După o plimbare în districtul autonom Iamalo-Neneția, Navalnîi s-a simțit rău și aproape imediat și-a pierdut cunoștința. Paramedicii au declarat decesul deținutului”, au transmis autoritățile penitenciare din Rusia.
Conform autorităților penitenciarului, au fost chemați medicii dar aceștia nu au putut să-l mai resusciteze pe Navalnîi.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News