Live

„Așteptați, nenorociților”. Medvedev promite răzbunare după masacrul din Moscova

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a publicat un mesaj pe canalul său de Telegram în care promite răzbunare după atacul de la sala de concerte, în care au fost uciși peste 130 de ruși. Textul postării este însoțit de o piesa a trupei care organizase concertul în centrul comercial vizat de teroriști ISIS.

„Fie ca Împărăția Cerurilor să fie a tuturor celor uciși nevinovați! Vom răzbuna pe toată lumea. Și toți cei implicați, indiferent de țara de origine și statut, sunt acum scopul nostru legal și principal. Așteptați, nenorociților!”, a scris Medvedev.

Este al doilea mesaj al fostului președinte pe acest subiect. Vineri, Dmitri Medvedev a amenințat cu o răzbunare „prin teroare”, după atacul armat.

Bilanţul victimelor atacului terorist de la sala de concerte Crocus City Hall din Moscova a ajuns la 137 de morţi, a anunţat serviciul de presă al Comitetului de Investigaţii din Rusia, potrivit TASS.

„Identificarea celor decedaţi continuă. Până în prezent, au fost găsite 137 de cadavre. Trei dintre victime sunt copii. Ancheta la faţa locului continuă. Au fost identificate şaizeci şi două de cadavre”, a precizat comitetul.

Potrivit serviciului de presă, „patru seturi de echipament de luptă, peste 500 de cartuşe şi 28 de încărcătoare, precum şi două pistoale Kalaşnikov aparţinând atacatorilor au fost recuperate de la locul tragediei”. „Un pistol Makarov şi un încărcător Kalaşnikov au fost confiscate de la suspecţii care au fost reţinuţi într-o maşină Renault în regiunea Briansk”.

În seara zilei de 22 martie, un atac terorist a vizat sala de concerte Crocus City Hall. Potrivit celor mai recente date, bilanţul victimelor este de 137 de morţi, dar ar putea creşte. 180 de persoane au fost rănite. 

Unsprezece suspecţi implicaţi în atacul terorist au fost reţinuţi, inclusiv patru asasini care încercau să fugă în direcţia frontierei ucrainene.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Liderul pro-rus al regiunii separatiste georgiene Abhazia a demisionat. Reacția Moscovei, după ce protestatarii au ocupat Parlamentul

Vremea denunțurilor și a „dușmanilor poporului” a revenit în Rusia. Oamenii se reclamă între ei privind opiniile anti-război

Mesajul lui Dmitri Medvedev către liderii europeni, despre Ucraina, după alegerea lui Trump la Casa Albă: „Este surprinzător!”

Partenerii noștri