Armata rusă recunoaște pentru prima dată că are soldați morți în Ucraina
Armata rusă a recunoscut duminică pentru prima oară că a înregistrat pierderi umane în cursul invaziei sale în Ucraina, fără a furniza însă un bilanț exact, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Militarii ruşi dau dovadă de curaj, executându-şi misiunile de luptă. Din nefericire, există morţi şi răniţi. Dar pierderile noastre sunt mai mici” decât în tabăra ucraineană, a declarat generalul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
Kremlinul este acuzat cu regularitate de opozanţii săi că trece sub tăcere moartea soldaţilor ruşi căzuţi în luptă pentru a nu-şi atrage criticile unei opinii publice încă traumatizate de conflicte foarte sângeroase, cum a fost Afganistanul în anii 1980, apoi în Cecenia în anii 1990 şi 2000.
Guvernul şi media ruse controlate de Kremlin prezintă invazia în curs din Ucraina drept o „operaţiune” militară de asistență acordată republicilor separatiste din Donbas, regiunea din estul Ucrainei, dar în realitate au loc lupte și în sudul, și în nordul Ucrainei, inclusiv în capitala Kiev.
Pe de altă parte, Ucraina susține că de joi, de la începutul invaziei ruse, mii de militari ruşi şi-au pierdut viaţa, o afirmaţie greu de verificat, însă, din surse independente. Adjunctul ministrului apărării din Ucraina a publicat duminică o estimare a pierderilor Rusiei. Estimările pierderilor suferite de ruși, potrivit ucrainenilor, includ:
- 4.300 de decese
- 27 de avioane
- 26 de elicoptere
- 146 de tancuri
- 706 vehicule blindate
- 49 de tunuri
- un sistem de apărare anti-aeriană Buk
- 4 sisteme cu lansare multiplă de rachete Grad
- 30 de vehicule
- 60 de cisterne
- două drone
- două ambarcațiuni
La rândul său, avocatul poporului din Ucraina, Liudmila Denisova, spune că peste 210 de civili ucraineni au fost uciși și peste 1.100 au fost răniți de la începutul invaziei ruse.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News