Live

Aliaţi ai lui Putin se declară îngrijoraţi de „excesele” mobilizării: „Sunt total inacceptabile”

Data publicării:
În Rusia izbucnesc noi proteste în urma mobilizării. Foto: Profimedia

Şefii celor două camere ale parlamentului rus au răspuns duminică la o serie de plângeri cu privire la campania de mobilizare militară din Rusia, cerând oficialilor regionali să ţină situaţia sub control şi să rezolve rapid „excesele” care au alimentat furia publică, relatează Reuters.

Decizia preşedintelui Vladimir Putin de a ordona prima mobilizare militară din Rusia de la cel de-al Doilea Război Mondial a provocat proteste în întreaga ţară şi a dus la plecarea în masă a bărbaţilor de vârstă militară, provocând ambuteiaje la frontiere şi epuizări de bilete de avion.

De asemenea, au existat numeroase semnalări că au primit documente de recrutare persoane care nu au efectuat serviciul militar, deşi ministrul apărării, Serghei Şoigu, a garantat că vor fi chemate doar persoanele cu abilităţi militare speciale sau cu experienţă de luptă.

Cei doi lideri parlamentari, ambii aliaţi apropiaţi ai lui Putin, şi-au exprimat public în mod explicit furia faţă de modul în care se desfăşoară campania de mobilizare.

Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a declarat că are cunoştinţă de rapoarte că au fost chemaţi bărbaţi care nu sunt eligibili pentru recrutare.

''Astfel de excese sunt total inacceptabile. Şi cred că este absolut corect că acestea provoacă o reacţie puternică în societate'', a spus ea într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, citată de Agerpres.

Într-un mesaj direct adresat guvernatorilor regionali din Rusia - care, potrivit acesteia, poartă "întreaga responsabilitate" pentru punerea în aplicare a apelului - ea a scris: "Asiguraţi-vă că punerea în aplicare a mobilizării parţiale se realizează în deplină şi absolută conformitate cu criteriile stabilite. Fără nicio greşeală''.

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea într-o postare proprie.

''Se primesc plângeri'', a spus el. ''Dacă se face o greşeală, aceasta trebuie corectată..... Autorităţile de la toate nivelurile trebuie să îşi înţeleagă responsabilităţile".

Autorităţile susţin că încă 300.000 de ruşi vor fi înrolaţi în campania de mobilizare. Kremlinul a negat de două ori că intenţionează să recruteze mai mult de un milion de persoane, în urma a două relatări separate din presa rusă independentă.

Potrivit grupurilor de apărare a drepturilor omului, peste 2.000 de persoane au fost arestate la mitinguri împotriva mobilizării în zeci de oraşe de la începutul săptămânii, iar duminică s-au înregistrat deja alte proteste în Orientul Îndepărtat şi în Siberia.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Ucraina acuză Rusia că a atacat-o în premieră cu o rachetă balistică intercontinentală. Reacția Kremlinului

Zelenski recunoaşte că Ucraina nu poate recuceri Peninsula Crimeea „cu arma în mână”. „Poate fi adusă înapoi pe cale diplomatică”

Cine este generalul din umbră pe care Kim Jong Un l-a trimis în Rusia în fruntea trupelor nord-coreene ce luptă în armata lui Putin

Partenerii noștri