Rusia spune că a testat cu succes racheta nucleară „Satan 2”. Putin amenință din nou Occidentul
Ministerul rus al Apărării a publicat miercuri imagini cu lansarea unei rachete balistice intercontinentale „Sarmat”, cunoscută sub denumirea de „Satan 2”. Lansarea a fost făcută de pe cosmodromul „Plesețk” și potrivit autorităților ruse a fost „un succes”. Este primul test efectuat de Rusia cu o astfel de rachetă.
După lansare, Putin a avertizat Occidentul spunând că racheta „le va da de gândit” celor care încearcă să amenințe Rusia.
Putin a apărut la televiziuni, fiind informat de către armată că racheta a fost lansată cu succes de la Plesețk, în nord-vestul țării, și a lovit ținte în peninsula Kamceatka, în estul îndepărtat, scrie Reuters.
„Această armă cu adevărat unică va întări potențialul de luptă al forțelor noastre armate, va asigura în mod fiabil securitatea Rusiei împotriva amenințărilor externe și le va da de gândit celor care încearcă să ne amenințe țara”, a spus Putin.
Racheta cu rază lungă de acțiune este în dezvoltare încă din anii 2000. Aceasta urmează să înlocuiască rachetele mai vechi dezvoltate în anii 1970. Aceasta poate transporta până la 16 focoase nucleare, iar rușii susțin că ar putea distruge o suprafață de mărimea Franței.
Lansarea test de miercuri nu este o surpriză pentru Occident, racheta fiind în dezvoltare de mulți ani, însă vine într-un moment de tensiune geopolitică extremă din cauza războiului Rusiei în Ucraina, mai notează Reuters.
Potrivit unui material video publicat de ministerul Apărării din Rusia, racheta este lansată dintr-un siloz subteran.
Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria
Bolojan, despre fricile privind agenda de tip LGBT: Nu e a țării noastre. Ce spune liderul PNL despre stagiul militar obligatoriu
Legăturile oamenilor lui Călin Georgescu cu Rusia
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Putin l-a felicitat pe Trump „pentru alegerea în funcția de președinte” al SUA
Kievul vrea să recruteze încă 160.000 de soldaţi
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News