Live

Galerie Foto Rusia și-a trimis în luptă „Terminatorul” în încercarea de a cuceri orașele din estul Ucrainei (Sky News)

Data actualizării: Data publicării:
Tancul Terminator în timpul exercițiilor militare
Foto: Profimedia Images

Rusia a trimis în Ucraina un tip de vehicul blindat de luptă supranumit „Terminatorul”, o decizie care arată cât de determinați sunt rușii să cucerească orașele ucrainene din estul țării, potrivit unui expert în domeniul militar citat de Sky News.

Justin Crump, un comandant de tanc britanic cu experiență, a spus că Rusia este „destul de mândră” de acest vehicul care este folosit pentru a susține alte tancuri și pentru a „suprima” focul inamic în timpul asalturilor din zonele urbane.

Există rapoarte că Rusia „le aduce în jurul Severodonețk-ului”, ceea ce arată cât de determinați sunt rușii să ia cu asalt orașul din estul Ucrainei.

„Terminatorul” rusesc, tancul cu care rușii vor să cucerească orașele din estul Ucrainei
Mai multe Terminatoare au fost surprinse în imagini din Donbas, estul Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Terminatorul reprezintă o forță de temut în orice tip de asalt în care este folosit și poate crește probabilitatea ca operațiunile militare cu tancuri să se încheie cu succes.

Blindatul rusesc are o turelă automată înarmată cu patru lansatore de rachete și poate distruge alte tancuri, unități de artilerie și elicoptere care zboară la altitudini joase.

Vehiculul are un lansator automat de grenade fumigene care oferă protecție și camuflaj împotriva armelor ghidate. Înarmat cu două tunuri de 30mm, Terminatorul poate să utilizeze o gamă largă de muniții, inclusiv cartușe explozive.

Crump a spus pentru Sky News că Terminatorul „este un echipament rusesc de marcă” și că rușii nu au decât vreo 9 astfel de tancuri. „Este proiectat să facă treaba infanteriei care sprijină tancurile”, a explicat Crump. „Așadar, este un tanc cu o turelă menită să suprime infanteria inamică”.

Înarmat cu două tunuri de 30mm, Terminatorul poate să utilizeze o gamă largă de muniții, inclusiv cartușe explozive. Foto: Profimedia Images

„Nu le-au folosit până acum în luptă. Este unul dintre lucrurile de care Rusia este destul de mândră; este ceva ce au încercat să exporte”, a spus Crump. „Acum le aduc în jurul [orașului] Severodonețk. Cred că asta arată determinarea Rusiei de a lua cu asalt orașul cât de curând.”

„Capturarea acestei zone din jurul Severodonețk-ului, le va permite [rușilor] să declare succesul eliberării [regiunii] Lugansk”, a explicat Crump.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a lansat noi atacuri cu drone asupra infrastructurii Ucrainei. Au fost vizate portul ucrainean Mikolaiv și orașul Krivoi Rog

Trump recunoaște că Putin „ar putea să tărăgăneze” negocierile acordului de pace cu Ucraina: Am aplicat și eu tactica asta

Cum este să fii inamicul numărul unu al Rusiei. Vânătorul de spioni ruși urmărit de asasinii lui Putin: „Visau să mă omoare cu barosul”

Rusia a prezentat lista de obiective pe care susține că nu le va ataca, în Ucraina, în timpul armistițiului de 30 de zile

Partenerii noștri