Live

Rusia se opune continuării ajutorului umanitar al ONU pentru Siria, invocând suveranitatea regimului de la Damasc

Data publicării:
Orașul Idlib, situat la frontiera turco-siriană, distrus aproape în totalitate de războiul civil din Siria. Sursă foto: Getty Images

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi mai multe ţări au făcut presiuni miercuri asupra Rusiei pentru ca aceasta să nu se opună prelungirii autorizaţiei ONU pentru transport de ajutor umanitar transfrontalier către Siria, însă Moscova rămâne inflexibilă, invocând suveranitatea siriană, informează AFP.

Îi îndemn insistent pe membrii Consiliului să ajungă la un consens asupra autorizării de operaţiuni transfrontaliere, ce reprezintă canal de susţinere vital, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, transmite Agerpres.

„Vor exista consecințe devastatoare dacă nu se va prelungi autorizaţia Consiliului de Securitate. Poporul sirian are extrem de mare nevoie de asistenţă şi este esenţial să mobilizăm toate capacităţile noastre, pe toate canalele, a insistat secretarul general al ONU.

Au fost lansate negocieri asupra unui proiect de rezoluţie înaintat de Irlanda şi de Norvegia, doi membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate. Proiectul de rezoluţie trebuie votat înainte ca autorizaţia ONU să expire, pe 10 iulie, însă riscul care Federația Rusă să invoce un nou drept de veto este ridicat.

Mecanismul transfrontalier este un anacronism de multă vreme" şi trebuie întărită suveranitatea şi integritatea teritorială a Siriei", a declarat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, respingând ideea unei noi prelungiri a autorizaţiei în vigoare din 2014.

Dintre cele patru puncte de intrare în Siria, ajutorul a trecut anul trecut, la presiunea rusă, printr-un singur punct, în Bab al-Hawa, la frontiera turco-siriană. Ajutorul transportat astfel ajunge la circa trei milioane de persoane ce trăiesc în provincia Idlib, bastion al insurgenţilor care continuă să se sustragă controlului regimului condus de Bashar al-Assad.

Această regiune este un refugiu pentru terorişti şi jihadişti radicalizaţi", a afirmat diplomatul rus, apreciind că este ridicol" să se spună, cum o fac occidentalii, că alternativa unui ajutor care să tranziteze prin Damasc liniile frontului nu este viabilă.

Toate ţările occidentale resping această alternativă, subliniind că birocraţia şi ambiţia politică fac inoperabilă transportarea de ajutor umanitar prin interiorul ţării.
Într-o scrisoare adresată marţi secretarului general al ONU şi Consiliului de Securitate, circa 30 de ţări au îndemnat la o reînnoire a autorizaţiei transfrontaliere, crescând presiunea asupra Rusiei.

„Reînnoirea mecanismului transfrontalier este esenţială pentru a asigura distribuirea directă şi continuă a dozelor de vaccin către toţi sirienii prin sistemul COVAX. Suprimarea lui ar avea un efect paralizant asupra a milioane de sirieni", au mai adăugat statele semnatare, de pe continente diferite.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri