Live

Rusia se oferă să aplaneze conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan

Data publicării:
Soldați din regiunea Nagorno-Karabakh poziționați la granița cu Azerbaidjan. Sursa foto: Brendan Hoffman/Getty Images

Rusia s-a oferit să gazduiască negocieri de pace între Armenia și Azerbaidjan pentru a opri conflictul din Nagorno-Karabakh, informează BBC.

Ministrul de Externe Serghei Lavrov a făcut această ofertă guvernelor celor două țări combatante.

Peste 100 de persoane au fost ucise în ultimele patru zile, după ce conflictul vechi de zeci de ani s-a reaprins.

Regiunea Nagorno-Karabakh face parte oficial din Azerbaidjan, însă este condusă de etnicii armeni.

Rusia este într-o alianță militară cu Armenia, însă are și legături strânse cu guvernul din Azerbaidjan.

Armenia susține republica separatistă Nagorno-Karabakh, însă nu a recunoscut-o niciodată în mod oficial.

Nu se știe cu exactitate ce a reprins conflictul. Miercuri, președintele azer Ilham Aliyev a jurat să lupte până când forțele armene vor părăsi teritoriul. "Avem o singură condiție: forțele armene trebuie să părăsescă imediat și necondiționat teritoriul nostru", a declarat Aliyev.

Rusia deține o bază militară în Armenia, în timp ce Azerbaidjan are susținerea Turciei.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderii din Armenia și Azerbaidjan s-au certat în fața lui Putin

Armenia și Azerbaidjan au stabilit că vor purta negocieri de pace, cu medierea UE, pentru a calma noile tensiuni din Nagorno Karabah

Aurescu propune soluționarea conflictelor înghețate: "Dacă UE vrea să fie un actor global, trebuie să aibă influență în vecinătatea sa"

Soldați azeri acuzați de crime de război, după ce ar fi recurs la mutilări în războiul din Nagorno-Karabakh

Partenerii noștri