Live

Rusia reacționează la decizia UE de a izola spațiul aerian al Belarusului: „Nu putem decât să ne exprimăm regretul”

Data publicării:
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Rusia a reacționat la decizia Uniunii Europene de a bloca legăturile cu spațiul aerian al Belarusului, după decizia regimului Lukașenko de a deturna o cursă Ryanair pentru a aresta un disident. Kremlinul anunță că „regretă” că UE a luat această decizie, conform The Moscow Times.

„Nu putem decât să ne exprimăm regretul. Este foarte costisitor pentru o companie aeriană să ocolească teritoriul unei țări mari, localizate chiar în centrul Europei”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Aceste recomandări (n. red. - ale UE) vor duce la costuri mai mari pentru pasagerii care vor aștepta și mai mult să ajungă la destinație”, a continuat Peskov.

Peskov s-a referit și la prietena lui Protasevici, originară din Rusia, care a fost și ea reținută în Belarus, despre care spune că speră „că va fi eliberată în viitorul apropiat.” „Din păcate, cetățenii noștri sunt reținuți și în alte părți ale globului. Noi le oferim ajutorul nostru întotdeauna”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Opozantul Roman Protasevici a fost arestat de polițiștii din Belarus după ace avionul în care se afla, cu destinația Lituania, a fost deturnat și forțat să aterizeze la Minsk de regimul Lukașenko.

Citiți și: Cine este jurnalistul Roman Protasevici vânat de Lukașenko și de ce Belarusul a deturnat un avion pentru a-l prinde

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Slovacia spune că este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: „Un semnal pozitiv”

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

Medvedev încurajează imigranții să comită „atrocități” în Europa, care „a devenit o bătrână rea și fără minte”

Partenerii noștri