Live

Rusia îşi intensifică atacurile împotriva obiectivelor civile din Ucraina, avertizează Pentagonul

Data publicării:
O rachetă lansată de forțele armate ale Rusiei a lovit un bloc de locuințe din centrul Kievului. Foto: Profimedia Images

Armata rusă îşi intensifică atacurile împotriva obiectivelor civile din Ucraina, avertizează reprezentanţii Departamentului Apărării din SUA. ''Vedem o creştere a loviturilor asupra infrastructurii civile, asupra ţintelor civile'', a afirmat o înaltă oficialitate americană de la Pentagon.

În acelaşi timp, moralul trupelor ruse din unele zone ale frontului este tot mai scăzut, notează DPA. Forţele ruse iau în considerare aducerea de întăriri şi provizii în Ucraina. Deocamdată nu este clar dacă acest lucru se va întâmpla, dar existenţa acestei probleme este un semn al îngrijorării existente în tabăra rusă.

''Aşadar, după trei săptămâni (de la începerea invadării Ucrainei), ei încă sunt capabili să-şi menţină forţa în teren, dar nu fără dificultăţi. După trei săptămâni, îi vedem că încep să se gândească la reaprovizionare din alte părţi, inclusiv la sprijin pentru personalul militar. Şi ştiţi, după ce au trecut două săptămâni, am văzut cum fac apel la luptători străini, ceea ce a fost de asemenea o evoluţie interesantă'', a afirmat reprezentantul Pentagonului.

În zona oraşului Odesa, port din sud-vestul Ucrainei, s-a observat activitate navală rusă, dar nu există niciun ''semn iminent'' al unui atac dinspre mare, a adăugat el. ''Nu suntem siguri ce intenţionează să facă, ce se pregătesc să facă'', a mai spus demnitarul american, potrivit Agerpres, care citează DPA.

Forţele armate ruse au lansat în 24 februarie o ofensivă de amploare împotriva Ucrainei, invadând această ţară din mai multe direcţii. Occidentul a reacţionat, Uniunea Europeană, SUA şi Regatul Unit impunând sancţiuni dure contra Moscovei.

Rusia îşi numeşte agresiunea sa în Ucraina drept ''operaţiune militară specială'' pentru ''denazificarea'' ţării vecine

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preţul gazelor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni după oprirea livrărilor din Rusia către Europa prin Ucraina

Mărturia unui programator rus de origine ucraineană care a încercat să ajungă în România. Cum a fost spionat și săltat de agenții FSB

Cine este în spatele informației că Bashar al-Assad ar fi fost otrăvit în Rusia și ce se știe până acum

Pata de petrol din preajma Crimeei continuă să se extindă în Marea Neagră

Partenerii noștri