Live

Rusia deține o zecime din stațiile de monitorizare a testelor nucleare din lume, deși s-a retras din tratatul CTBTO

Data publicării:
Rusia refuză SUA și nu acceptă să publice date despre arsenalul său nuclear. FOTO: Shutterstock

La un an după ce s-a retras dintr-un tratat internaţional care interzice testarea armelor nucleare, Rusia continuă să lucreze la monitorizarea globală a pactului, a declarat şeful Organizaţia pentru Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO), Robert Floyd.

Preşedintele rus Vladimir Putin a retras în mod oficial, în noiembrie 2023, ratificarea tratatului de către Moscova, ceea ce înseamnă că Rusia nu mai este obligată din punct de vedere legal să respecte prevederile CTBTO.

„A fost o decizie foarte dezamăgitoare şi profund regretabilă”, a declarat Robert Floyd, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Statele membre CTCBO au prelungit marţi cu patru ani mandatul lui Robert Floyd la şefia organizaţiei.

„Nu pot ascunde”

Cu toate acestea, de atunci Rusia a pus în funcţiune o altă staţie de monitorizare pentru a detecta teste nucleare, a spus acesta. În prezent, există 32 de posturi ruseşti care furnizează date CTBTO şi altor ţări.

Dispozitivele fac parte din reţeaua globală CTBTO de aproximativ 300 de staţii de măsurare care urmăresc să detecteze vibraţii, unde sonore şi semnale chimice ce ar putea fi produse cu ocazia efectuării de teste nucleare.

„Statele ştiu că, dacă ar alege să testeze, nu pot ascunde asta”, a spus Floyd.

SUA nu au ratificat tratatul

Preşedintele Putin a justificat retragerea din CTBTO spunând că Rusia trebuie să aibă aceleaşi opţiuni ca cealaltă mare putere nucleară, Statele Unite. Spre deosebire de Rusia, SUA nu au ratificat niciodată CTBTO.

Totuşi, SUA, la fel ca toate celelalte ţări, cu excepţia Coreei de Nord, respectă, din anii 1990, interdicţia de testare.

„Anticipez că vom continua să avem o relaţie constructivă cu noua administraţie Trump”, a spus Robert Floyd despre viitoarea schimbare a executivului american după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA.

Australianul Robert Floyd a subliniat că relaţiile dintre administraţia americană şi CTBTO au fost constructive în timpul primului mandat de preşedinte al lui Donald Trump.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lasconi spune că un fost ambasador SUA, susținător al lui Ciucă, a încercat să o convingă să se retragă din cursa electorală

Putin „va folosi iarna ca pe o armă”. Mark Rutte cere statelor membre NATO ajutor suplimentar pentru Ucraina

Germania deportează în Federația Rusă tot mai mulți ruși fugiți în Vest ca să scape de mobilizarea în armata lui Putin

Rusia va negocia încheierea războiului din Ucraina, dacă discuțiile vor fi inițiate de Trump, susține ambasadorul lui Putin la ONU

Partenerii noștri