Live

Rusia amenință cu acțiuni în justiție împotriva mai multor țări NATO din cauza exploziei Nord Stream

Data publicării:
Rusia spune că nu s-ar fi efectuat o anchetă temeinică în privința exploziei. Foto: Profimedia

Rusia amenință cu acțiuni în justiție Occidentul din cauza exploziei Nord Stream. Rusia a depus cereri preliminare împotriva unor țări NATO (Germania, Danemarca, Suedia) dar și a Elveției, acuzându-le că au refuzat să investigheze sabotajul din septembrie 2022 la gazoductul Nord Stream.

Kremlinul și-a semnalat intenția de a continua acțiunile în justiție.

Conform European Pravda, citată de Ukrainska Pravda, Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, a explicat că Moscova a anunțat oficial pretenții preliminare față de Germania, Danemarca, Suedia și Elveția în baza Convenției internaționale pentru reprimarea atentatelor teroriste și a Convenției internaționale pentru reprimarea finanțării terorismului.

Purtătorul de cuvânt a mai declarat că faza preliminară obligatorie de soluționare a litigiilor, astfel cum este prevăzută de convenții, este în curs de desfășurare.„În cazul în care problema nu este soluționată în această etapă, atunci Federația Rusă intenționează să acționeze în instanță și să se adreseze Curții Internaționale de Justiție în legătură cu încălcarea obligațiilor convențiilor menționate de către aceste țări”, a adăugat ea.

De asemenea, Zaharova nu a exclus ca Moscova să intenteze procese împotriva altor state „care ar putea fi implicate în sabotajul la Nord Stream”.

Moscova a susținut în repetate rânduri că atacul a fost efectuat de Statele Unite și Regatul Unit. Ambele țări au negat acuzațiile.

Doar Germania investighează în prezent sabotajul. În august, Berlinul a anunțat că a emis un mandat de arestare pe numele unui instructor ucrainean de scufundări care s-ar fi aflat în Polonia, dar a reușit să plece în Ucraina.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri