Rusia a trimis mai multe nave militare în Cuba „într-o vizită de lucru”. „Marinarii vor vizita obiective turistice”
Moscova a trimis nave militare din cadrul Flotei Ruse de la Marea Baltică în Cuba. Acestea vor acosta în portul Havana la sfârșitul lunii iulie, anunță Ministerul Forțelor Armate Revoluționare din Cuba, citate de agenția rusă, RiaNovosti. În iunie, Rusia a mai trimis la Havana un alt grup naval, inclusiv un sumbarin cu propulsie nucleară.
„Între 27 și 30 iulie, în cadrul unei vizite de lucru, vor ajunge în portul Havana navele Flotei Ruse de la Marea Baltică” . În expediție au fost trimise nava de instrucție „Smolnîi”, fregata de patrulare „Neustrașimîi”(n.red. Neînfricatul) și petrolierul „Elina”, anunță sursa citată.
Rușii anunță că marinarii care vor ajunge cu cele trei nave vor avea în program „întâlniri cu șeful Marinei din Cuba, cu autoritățile din Havana și vor vizita obiective turistice”.
De asemenea, agenția de stat rusă anunță că una dintre nave va putea fi vizitată de către locuitorii din Havana.
De altfel, un grup naval rusesc, format din trei nave şi un submarin cu propulsie nucleară, au fost în portul Havana între 12 şi 17 iunie. Atunci, Ministerul rus al Apărării anunţa într-un comunicat că înainte de a intra în portul Havana flotila a realizat ”un exerciţiu privind folosirea rachetelor de înaltă precizie”.
Drept răspuns, un purtător de cuvânt al Comandamentului de Sud al armatei americane dădea asigurări că Pentagonul supraveghează ”foarte îndeaproape” activităţile ruseşti. ”Nu suntem surprinşi, dată fiind lunga istorie a escalelor ruseşti în Cuba”, a adăugat el, referindu-se la această vizită.
În ultima sa vizită la Moscova, în mai, liderul cubanez a urat Rusiei ”succes” în războiul împotriva Ucrainei, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass.
Statele Unite impun Cubei de 60 de ani un embargo financiar şi comercial pe care Donald trump l-a consolidat înscriind Cuba pe lista sa neagră a ţărilor care susţin terorismul.
Succesorul său democrat Joe Biden a menţinut Cuba pe această listă şi nu a modificat în mod substanţial sancţiunile.
Rusia este vizată de sancţiuni comerciale impuse de către Occident din cauză Războiului din Ucraina.
Editor : Alexandru Rotaru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News