Live

Reuters: Recruți din Donbas, fără antrenament, aruncați direct în luptă, cu puști din al Doilea Război Mondial

Data actualizării: Data publicării:
Vladislav Vasilcenko, Ruslan Primaciuk și Artur Klinov (de la stânga la dreapta), studenți-recruți care au fost luați prozonieri de forțele ucrainene. Tinerii au fost recrutați de forțele din Donbas și trimiși să lupte, în ciuda vârstei. Foto: Profimedia

În regiunea separatistă Donbas sunt trimiși să lupte recruți fără antrenament, cu provizii mici de hrană și apă și cu arme vechi, scrie Reuters, după ce a vorbit cu șase surse din regiunea separatistă.

Una dintre sursele citate, un student recrutat în februarie, a declarat că un camarad i-a spus să se pregătească să respingă un atac al forțelor ucrainene în sud-vestul Donbasului, dar „eu nici măcar nu știam să trag cu o armă automată”.

Recrutul și unitatea lui au ripostat atacului și au scăpat necapturați, dar studentul a fost rănit într-o luptă ulterioară, fără să precizeze când anume.

În afară de studentul-recrut, Reuters a mai stat de vorbă cu trei soții de recurți, care au vorbit la telefon cu aceștia, cu un cunoscut al unui recrut și cu încă o sursă apropiată de conducerea separatiștilor pro-ruși, care se ocupă cu organizarea proviziilor forțelor din regiunea Donbas.

Reuters a verificat identitatea studentului și a celorlalte surse, dar nu a putut confirma apoi din surse independente ce s-a întâmplat după ce au fost recrutați. Toate sursele au pus condiția să le fie păstrată anonimitatea.

Soldații din Donbas luptă alături de trupele ruse, dar nu fac parte din armata Rusiei, care are reguli diferite privind trupele pe care le trimite în luptă.

Mai mulți recruți din Donbas au primit o pușcă numită Mosin, care a fost dezvoltată la sfârșitul secolului XIX și care nu se mai produce de câteva zeci de ani, potrivit a trei surse care au văzut recruți folosind astfel de arme.

Imagini postate pe rețelele sociale, pe care Reuters nu a putut să le verifice independent, arătau de asemenea, luptători din Donbas folosind puști Mosin.

Recruți folosiți ca momeală 

Studentul-recrut a mai spus că a trebuit să bea apă dintr-o baltă mizerabilă, din cauza lipsei de provizii. Alte două surse care au vorbit cu recruți au spus că aceștia au trebuit să bea apă din surse netratate.

Unii dintre recruți au primit misiuni periculoase, cum ar fi să atragă focul inamic asupra lor, pentru ca celelalte unități sî vadă care sunt pozițiile ucrainenilor, pentru a le putea ataca, potrivit uneia dintre surse și unei înregistrări video cu un prizonier de război, publicată de forțele ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să răspundă la întrebări privind tratamentul și moralul scăzut al recruților din Donbas, spunând că că este o problemă a autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD). Reuters nu a reușit să obțină reacții nici din partea autorităților din autoproclamata RPD.

După ce au fost trimiși pe front în apropiere de Mariupol, un grup de aproape 135 de recruți din Donbas au depus armele și au refuzat să lupte, a spus Veronika, soția unuia dintre ei. Marina, soția altui recrut, a afirmat că a ținut legătura cu un prieten, care făcea parte din același grup. 

„Refuzăm (să luptăm)”, a scris prietenul Marinei într-un mesaj pe care l-a văzut și Reuters.

Recruții au fost ținuți într-un subsol de către comandanții lor, ca pedeapsă, au spus Veronika și Marina.

„Nu ne-au învățat nimic”

Niciunul dintre cei cinci recruți din Donbas cu care Reuters a intrat în contact, direct sau indirect, nu avea experiență militară și nici antrenament înainte de a fi trimiși în luptă.

„Nici măcar nu știe cum se ține o armă în mână”, a spus Olga, soția unuia dintre ei.

Cu toate acestea, ei au fost trimiși pe linia frontului.

„Sunt la război”, a arătat Marina un mesaj primit de la soțul ei.

Studentul cu care a vorbit Reuters le-a spus că a doua zi după ce a fost recrutat a fost alocat unei unități de mortiere și trimis la luptă.

„Nu ne-au învățat nimic”, le-a scris el reporterilor Reuters. 

„Până atunci, văzusem mortiere doar în filme. Evident că nu știam cum se folosesc.” 

Toate mărturiile adunate de Reuters făceau trimitere la lipsa acută de provizii: apă puțină sau din surse nesigure, rații de mâncare pentru o persoană fiind împărțite la mai mulți.

„Am băut apă cu broaște moarte în ea”, a spus studentul-recrut.

„Proviziile pentru soldați sunt un dezastru”, a spus și sursa apropiată de conducerea separatiștilor din Donbas, sub condiția anonimității.

Puști din al Doilea Război Mondial

Aceeași sursă a mai spus că recruții au primit puști Mosin din stocurile de rezervă care datează din al Doilea Război Mondial. 

Studentul-recrut a declarat că a văzut camarazi care foloseau o astfel de armă: „E ca și cum luptăm cu puști din al Doilea Război Mondial”. 

Un soldat rus care luptă în zona Mariupolului a declarat pentru Reuters că a văzut soldați din armata separatiștilor din Donețk purtând puști Mosin.

Un video postat pe rețelele sociale de jurnalistul rus Semion Pegov arăta un bărbat care spunea că este recrut din Donbas, purtând o pușcă Mosin.

La scurt timp după ce au fost recrutați în februarie, multe dintre mamele, soțiile și surorile recuților au scris petiții către autotățile din Donbas și către Kremlin, cerând ajutor. 

„Aduceți-ne bărbații înapoi”, au scris ele într-o petiție adresată președintelui rus Vladimir Putin, văzută de Reuters. 

Pe 11 martie, circa 100 de femei s-au adunat în fața birourilor administrației din Donețk cerând răspunsuri. Două dintre femeile care au luat parte la adunare au spus că Alexander Malkovski, șeful biroului de recrutări, le-a promis că tinerii între 18 și 27 de ani nu vor mai fi recrutați. Reuters nu a putut verifica dacă acest lucru s-a și întâmplat.

Două dintre soțiile recruților au declarat că, după acea adunare, au aflat de la soții lor că li s-au îmbunătățit condițiile: unele unități au fost retrase de pe linia frontului și li s-a permis să doarmă în case părăsite, în loc să mai doarmă în tranșee.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Partenerii noștri