Reuters: Abdul Ghani Baradar va conduce noul guvern al talibanilor
Cofondatorul mișcării talibane și liderul politic al islamiștilor, mullahul Abdul Ghani Baradar, va fi noul șef al guvernului, potrivit Reuters, care citează surse talibane.
Conducerea noului guvern din Afganistan va fi completată de mullahul Mohammad Yaqoob, fiul cofondatorului taliban Mohammad Omar și de Sher Mohammad Abbas Stanekzai.
„Toți liderii de vârf au ajuns la Kabul, unde pregătirile sunt în faza finală pentru a anunța noul guvern”, a declarat un oficial taliban pentru Reuters.
Haibatullah Akhunzada, liderul religios al talibanilor se va concentra pe problemele religioase. Acesta se află la conducerea mișcării talibane din mai 2016 și s-a ocupat de problemele politice, militare și religioase.
Cine este Abdul Ghani Baradar
Abdul Ghani Baradar, viitorul șef al guvernului, a fost eliberat dintr-o închisoare pakistaneză la cererea SUA în urmă cu mai puțin de trei ani.
Baradar a crescut în Kandahar, locul de naștere al mișcării talibane. Acesta a luptat împotriva sovieticilor în anii 1980. După ce rușii au fost izgoniți în 1992 și țara a căzut în război civil, Baradar a înființat împreună cu fostul său comandant și cumnat, Mohammad Omar, mișcarea talibană, o mișcare condusă de tineri cărturari islamici dedicată purificării religioase a țării și a înființării unui emirat.
Talibanii au ajuns la putere în 1996, după o serie de cuceriri ale capitalelor provinciale care au luat lumea prin surprindere, la fel ca în ultimele săptămâni. Baradar, adjunctul lui Mohammad Omar, despre care se credea că este un strateg extrem de eficient, a fost un arhitect cheie al acestor victorii. Baradar a jucat o succesiune de roluri militare și administrative în regimul taliban de cinci ani, din 1996 până la invazia americană din 2001, fiind viceministru al apărării.
În timpul exilului de 20 de ani al talibanilor, Baradar a avut reputația de a fi un puternic lider militar și un operator politic subtil. Diplomații occidentali l-au văzut ca pe aripa Quetta Shura - conducerea regrupată a talibanilor în exil - cea mai propice contactelor politice cu Kabulul.
Cu toate acestea, administrația Obama se temea mai mult de expertiza sa militară decât credea în rolul său moderat, motiv pentru care, la presiunea SUA, după ce a fost urmărit de CIA în Karachi în 2010, Baradar a fost arestat de serviciile de intelligence pakistaneze.
„Capturarea lui Baradar a fost inițiată în principal din cauza rolului său în război, mai degrabă decât din cauza probabilității că va face brusc pace”, a spus un fost oficial. „Pakistanezii l-au ținut în toți acei ani în mare parte pentru că SUA le-au cerut acest lucru.”
În 2018, însă, atitudinea Washingtonului s-a schimbat și trimisul afgan al lui Donald Trump, Zalmay Khalilzad, le-a cerut pakistanezilor să-l elibereze pe Baradar pentru a putea conduce negocierile în Qatar, pe baza credinței că se va mulțumi cu un acord de partajare a puterii.
Baradar a fost eliberat în 2018 și mutat în Qatar. Aici a fost numit șef al aripii politice a talibanilor, fiind cel care a supravegheat semnarea acordului de retragere cu americanii.
În martie 2020 a avut loc prima discuție dintre un președinte american și grupul insurgent, când fostul președinte Donal Trump a vorbit cu Baradar și a discutat despre progresele privind instaurarea păcii în Afganistan. În timpul apelului, Trump „a subliniat necesitatea continuării reducerii violenței, ceea ce a făcut posibilă semnarea acordului istoric SUA-talibani în 29 februarie”.
Baradar a semnat acordul de la Doha cu SUA în februarie 2020. Acordul de pace cu talibanii ar fi trebui să fie urmat de discuții de împărțire a puterii între talibani și guvernul de la Kabul al lui Ashraf Ghani. Acele discuții s-au poticnit cu puține progrese și este clar acum că Baradar și talibanii au așteptat plecarea americanilor pregătind ofensiva finală.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News