Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlinește 92 de ani
Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord împlineşte sâmbătă 92 de ani. Este monarhul britanic cu cea mai înaintată vârstă și cu cea mai lungă domnie. Deține, de asemenea, câteva recorduri la nivel mondial: regina cu cea mai lungă domnie din istorie, monarhul cu cea mai lungă și mai înaintată vârstă din prezent și șeful de stat cu cea mai mare „vechime” în funcție.
Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea şi al reginei Mary, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York.
Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamaţie regală, la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg şi Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.
Atât prinţesa Elisabeta, cât şi sora sa mai mică, prinţesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) şi a guvernantei, potrivit www.royal.uk. Cursurile şcolare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar şi lecţii de dans, muzică şi artă, echitaţie.
În 1936, cursul vieţii prinţesei Elisabeta avea să se schimbe odată cu moartea suveranului George al V-lea, bunicul său, de care era foarte apropiată. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.
În momentul declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial, cele două prinţese au fost trimise la Castelul Windsor. De aici, viitoarea regină a susţinut primul său discurs transmis pe calea undelor, în care îi încuraja pe copiii britanici, spunându-le: „...şi la sfârşit vom fi toţi bine; căci Dumnezeu va avea grijă de noi şi ne va aduce victoria şi pacea”.
Numită colonel, şef al Gărzii de Grenadieri, de către tatăl său, Elisabeta şi-a făcut prima apariţie publică în 1942, inspectând trupele. A început să-şi însoţească părinţii în vizitele oficiale pe care aceştia le efectuau în ţară. În 1945, prinţesa Elisabeta s-a alăturat Serviciului Teritorial Auxiliar, învăţând să devină un bun şofer şi mecanic. Chiar dacă munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, această perioadă i-a dezvăluit tinerei prinţese o lume diferită faţă de cea regală. O altă experienţă pe care a trăit-o a fost aceea când, alături de sora sa, Margareta, s-a amestecat printre oamenii care sărbătoreau Ziua Victoriei (8 mai 1945), care a marcat încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Prinţesa Elisabeta l-a întâlnit pe Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei şi stră-strănepot al reginei Victoria, pe când avea doar 13 ani. Cei doi au ţinut legătura, devenind peste ani îndrăgostiţi. Prinţul Philip şi-a efectuat serviciul militar în Marina Britanică.
Căsătoria cu prinţul Philip Mountbatten a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh.
Cei doi au patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).
De 66 de ani pe tron
Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă şi la televizor în întreaga lume. Reşedinţa principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.
În momentul în care principesa Elisabeta a devenit regină, Regatul Unit era, încă, un imperiu impresionant, format din dominioane şi dependenţe. În anii 1950 şi 1960, multe dintre aceste posesiuni şi-au declarat independenţa, Imperiul Britanic devenind Commonwealth of Nations. În 1953, Regina şi soţul său au plecat într-un turneu care a durat şase luni, în care au vizitat 13 ţări. A devenit primul monarh care a vizitat Australia şi Noua Zeelandă. În 1957, a făcut o vizită de stat în SUA, în cadrul căreia s-a adresat Adunării Generale a ONU, în numele Commonwealth-ului. Totodată, a fost primul monarh care a deschis o sesiune parlamentară, respectiv cea a Parlamentului canadian.
De-a lungul anilor 1970 şi 1980, regina Elisabeta a II-a a continuat să călătorească. În 1973, a participat la Conferinţa Commonwealth-ului de la Ottawa, Canada şi, în 1976, a călătorit în Statele Unite ale Americii. O săptămână mai târziu, Majestatea Sa se afla în Montreal, Canada, unde a deschis Jocurile Olimpice de Vară. În 1979, suverana a călătorit în Kuweit, Bahrain, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Oman, o vizită care a atras atenţia şi respectul la nivel internaţional.
În 1977, a avut loc Jubileul de Argint, respectiv 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur şi în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. Evenimentele au fost prilejuri de reflecţie, de trecere în revistă a principalelor momente din istoria statului britanic. Majestatea Sa şi-a serbat Nunta de Argint în 1972, Nunta de Aur în 1997, Nunta de Diamant în 2007 şi Nunta de Platină în 2017.
Regina Elisabeta a II-a a întreprins, în 2011, o vizită istorică în Irlanda, fiind prima vizită a unui monarh britanic din 1911. Majestatea Sa s-a aflat în prim-plan, în 2012, în momentul în care a primit flacăra olimpică la Castelul Windsor, pe 10 iulie, dar şi în momentul deschiderii celei de-a 30-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Vară, pe 27 iulie, care a avut loc în cadrul unui grandios show pus în scenă de regizorul Danny Boyle, pe Stadionul Olimpic din Londra. Tot în 2012, sărbătorea Jubileul de Diamant, la împlinirea a 60 de ani de domnie, devenind, trei ani mai târziu, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901), notează www.royal.uk.
Istoria într-o viață
În cei peste 60 de ani de domnie, suverana britanică s-a confruntat cu situaţii complexe, de la criza Suezului, la războiul pentru Insulele Falkland, la inflaţie, greve, apartenenţa la Uniunea Europeană, recesiune, terorism, divorţurile din familia regală şi a fost martora Războiului Rece, dar şi a căderii comunismului în centrul şi estul Europei, a războaielor din Vietnam, Afganistan sau Irak. Un act plin de importanţă a reprezentat modificarea Legii succesiunii la tronul britanic.
Activitatea reginei Elisabeta a II-a, care este un monarh activ şi susţinător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, a adus în centrul atenţiei afirmarea identităţii naţionale şi unitatea, continuitatea, dar şi stabilitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regina Elisabeta a II-a este guvernatorul suprem al Bisericii Anglicane, conducătorul suprem al forţelor armate, fiind şi sursa onorurilor, conferind medalii şi ordine. Onorează în fiecare an până la 430 de angajamente şi susţine sute de organizaţii caritabile şi programe cu scop educativ sau social.
În 2016, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la naşterea reginei Elisabeta a II-a, printre multe alte evenimente, au fost organizate trei expoziţii axate pe piese din garderoba impresionantă a suveranei britanice. Prima expoziţie s-a deschis chiar în ziua de 21 aprilie 2016, la Palatul Holyroodhouse (reşedinţa oficială a Reginei în Scoţia), fiind alcătuită din piese realizate din faimoasa stofă scoţiană în carouri (tartan), de la ţinute de zi şi până la rochii de seară, dar şi accesorii. Celelalte două expoziţii au fost programate în august, la Palatul Buckingham, şi în septembrie, la Castelul Windsor, dezvăluind publicului costume de epocă purtate de regină în copilăria sa, dar şi o serie de rochii de ceremonie.
Cu ocazia aniversării zilei sale de naştere în 2017, regina Elisabeta a II-a a decorat o serie de personalităţi britanice. Fostul membru Beatles Sir Paul McCartney şi scriitoarea JK Rowling au primit titlul de "Companion of Honor", comicul scoţian Billy Connolly, care a primit anterior titlul de cavaler, a devenit "sir", pentru serviciile sale aduse lumii divertismentului, actriţa şi scriitoarea Julie Walters a primit titlul de Dame, în timp ce cântăreţul Ed Sheeran a fost distins cu titlul de MBE (Membru al Imperiului Britanic) pentru serviciile aduse muzicii şi pentru activităţile sale caritabile.
Soţul său, prinţul consort Philip, s-a retras din viaţa publică la 2 august 2017, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Buckingham din Londra. Ceremonia a încheiat un parcurs de 65 de ani, în cursul căruia prinţul Philip a onorat în total 22.219 angajamente individuale, a efectuat 637 de vizite oficiale în străinătate şi a rostit aproape 5.500 de discursuri, potrivit statisticilor întocmite de Palatul Buckingham.
La 20 noiembrie 2017, împlinirea a 70 de ani de la căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu prinţul Philip, primul cuplu din istoria monarhiei din Marea Britanie care îşi celebrează nunta de platină, a fost marcată de clopotele catedralei Westminster, care au bătut timp de peste trei ore. Suverana britanică a sărbătorit, totodată, şi jubileul de safir, respectiv împlinirea a 65 de ani de domnie.
Regina Elisabeta a II-a a marcat la 6 februarie 2018, împlinirea a 66 de ani de la urcarea sa pe tronul Marii Britanii, într-o ceremonie privată desfăşurată pe domeniul său de la Sandringham. De asemenea, aniversarea a fost salutată cu 41 de salve de tun de către Trupele regale de artilerie călare în Green Park din Londra şi cu 62 de salve de tun de Honourable Artillery Company la Turnul Londrei.
Tot la începutul anului 2018, suverana Marii Britanii a avut o apariţie surpriză la Săptămâna Modei de la Londra, unde a urmărit din primul rând o prezentare a designerului Richard Quinn. Ulterior, suverana i-a decernat un premiul inaugural al reginei Elisabeta a II-a pentru design britanic, instituit pentru a recunoaşte rolul jucat de industria modei în societate şi diplomaţie.
Regina Elisabeta a II-a a va da startul maratonului internaţional de la Londra, care va avea loc la 22 aprilie, apăsând pe un buton ce va fi instalat în castelul Windsor.
Deşi ziua de naştere a reginei este la 21 aprilie, conform tradiţiei, aniversarea suveranei are loc oficial în cea de-a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, cu o paradă plină de culoare pe străzile Londrei, cunoscută drept "Trooping the Colour".
Aniversarea Reginei este şi ziua naţională a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În 2018, evenimentul are loc în ziua de 9 iunie.
(sursa: Agerpres)
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News