Live

Refugiații găsiți în pielea goală la graniță, noul scandal între Turcia și Grecia. Ankara acuză Atena că fabrică știri false

Data publicării:
Polițiștii de frontieră greci au salvat duminică 92 de migranți dezbrăcați, despre care spun că au fost trimiși deliberat din Turcia. Foto: Twitter

Preşedinţia turcă a respins vehement duminică orice responsabilitate în ceea ce priveşte soarta celor 92 de refugiaţi găsiţi complet dezbrăcaţi de partea greacă a frontierei şi a îndemnat Grecia să înceteze cu acuzațiile nefondate, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Invităm Grecia să renunţe cât mai rapid la atitudinea sa inumană faţă de refugiaţi, să pună capăt acuzaţiilor false şi nefondate împotriva Turciei”, a transmis directorul pentru comunicare al Preşedinţiei turce, Fahrettin Altun. Într-o serie de patru mesaje virulente publicate pe Twitter în turcă, greacă şi engleză, el acuză Grecia că „a pornit maşinăria de ştiri false pentru a arunca bănuiala asupra Turciei”, iar pe ministrul grec al imigraţiei că „face confuzie între acţiunile Greciei şi cele ale Turciei”.

„Grecia a arătat încă o dată lumii întregi că nu respectă nici măcar demnitatea popoarelor oprimate, publicând fotografii cu refugiaţi pe care i-a expulzat după ce i-a deposedat de bunurile personale. (...) Autorităţile elene trebuie mai întâi să dea socoteală pentru bebeluşii pe care i-au lăsat să se înece în Marea Egee, pentru persoanele pe care le-au răpit şi bătut la Meric (Evros în turcă, n.red.AFP) şi le-au lăsat să moară de frig, în coordonare cu Frontex”, acuză oficialul de la Ankara făcând referire la agenţia europeană pentru monitorizarea frontierelor.

Grecia şi Turcia, aflate în dispută în legătură cu frontierele lor maritime, se acuză reciproc de maltratarea migranţilor, în cea mai mare parte afgani şi sirieni, care încearcă să ajungă în Uniunea Europeană.

Atena acuză Turcia că i-a forțat pe migranți să se dezbrace înainte de a-i expulza

Duminică, ministrul grec al protecţiei civile, Takis Theodorikakos, a afirmat că 92 de migranţi au fost găsiţi dezbrăcaţi după ce au încercat să traverseze fluviul Evros, ce separă Turcia de Grecia. Oficialul a vorbit despre o „imagine inumană”. Potrivit Atenei, Ankara i-a forţat pe migranţi, majoritatea sirieni şi afgani, să se dezbrace înainte de a-i expulza către partea greacă a graniţei.

La rândul său, ministrul grec pentru migraţie, Notis Mitarachi, a calificat sâmbătă acest incident drept o „ruşine pentru civilizaţie”.

Takis Theodorikakos a acuzat Turcia de „instrumentalizarea imigraţiei ilegale”, în timp ce Ankara a dezminţit orice implicare în aplicarea de tratamente degradante refugiaţilor respectivi. Grecia trebuie să înceteze cu „manipularea şi minciuna”, a transmis pe Twitter adjunctul ministrului turc de interne, Ismail Catakli.

Agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, Frontex, a confirmat pentru France-Presse „salvarea a 92 de migranţi, vineri”, cu ajutorul autorităţilor elene. „Agenţii Frontex au raportat că migranţii au fost găsiţi dezbrăcaţi şi unii dintre ei aveau răni vizibile”, a menţionat din Varşovia, de la sediul Frontex, o purtătoare de cuvânt a agenţiei.

Incidentul are loc în contextul în care Atena este învinuită frecvent de ONG-uri şi reporteri de investigaţie de respingerea ilegală şi violentă a migranţilor la graniţele sale maritime şi terestre cu Turcia, ceea ce Atena neagă.

ONG-ul Mare Liberum a spus duminică, în reacţie la noul incident, că „în regiunea Evros crimele împotriva drepturilor omului sunt sistematice şi comise zilnic de Turcia şi Grecia”.

Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi a condamnat duminică „tratamentele crude şi degradante” ca acelea la care au fost supuşi cei 92 de refugiaţi şi a cerut o „anchetă completă în privinţa acestui incident”.

La rândul său, agenția europeană Frontex a fost acuzată la începutul acestui an că ar fi încercat să acopere respingerea de migranţi în Marea Egee de către marina greacă - aşa-numitele push-backs, interzise de dreptul internaţional -, suspiciuni ce au dus la sfârşitul lui aprilie la demisia directorului agenţiei Fabrice Leggeri.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Grecia îl va preda României pe Nati Meir, condamnat la 11 ani pentru corupție. Omul de afaceri a fost prins în Rhodos

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Partenerii noștri