Live

Recep Erdogan se așteaptă la „o victorie istorică” în turul doi al alegerilor prezidențiale din Turcia

Data actualizării: Data publicării:
Recep Erdogan a obținut în primul tur 49,4% din voturi. Foto: Profimedia Images

Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan a afirmat marţi că oamenii şi-au „confirmat” încrederea în el după ce a condus primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică și a spus că va obține „o victorie istorică”. În același timp, rivalul său, Kemal Kilicdaroglu, crede că mai poate învinge, informează dpa, preluată de Agerpres.

Un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 28 mai, după ce Erdogan, care a obţinut 49,4% din voturi, a ratat cu puţin o majoritate absolută, în timp ce Kilicdaroglu - dintr-o coaliţie extinsă de partide de opoziţie - a întrunit aproximativ 45% .

„Cu voia lui Dumnezeu, vom obţine o victorie istorică”, a postat Erdogan, 69 de ani, pe Twitter. „Oamenii au confirmat că au încredere în noi şi în alianţa noastră”, a scris el.

Erdogan, din Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamic-conservator), a fost prim ministru şi este preşedinte al ţării de 20 de ani.

Kilicdaroglu era favorit în sondajele de opinie înainte de scrutinul de duminică, dar acum analiştii politici consideră că sunt puţine şanse ca Erdogan să fie învins în turul doi.

După un prim tur de scrutin extrem de disputat, Turcia se îndreaptă, pentru prima dată în istorie, spre un al doilea tur al alegerilor, care va avea loc la 28 mai şi în cadrul căruia se vor confrunta preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi principalul său rival, Kemal Kiliçdaroglu, notează AFP.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Uniunea Europeană va debloca un miliard de euro pentru refugiații sirieni din Turcia

Donald Trump califică situația din Siria drept o „preluare neprietenoasă” din partea Turciei. „Assad era un călău”

Partenerii noștri