Live

Reacții internaționale privind războiul civil din Rusia. Cum se vede în Europa rebeliunea lui Prigojin

Data actualizării: Data publicării:
Tancuri în Rostov. FOTO: Profimedia Images

Franţa şi Germania au transmis că urmăresc îndeaproape situaţia tensionată din Rusia, dar subliniază că se concentrează pe susținerea Ucrainei. De asemenea, Casa Albă spune că urmăreşte îndeaproape situaţia. De la Londra, mesajul este că statul rus se confruntă cu cea mai semnificativă provocare de securitate din perioada recentă.

NATO „monitorizează și situația”

NATO "monitorizează situaţia" din Rusia, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Alianţiei Nord-Atlantice, Oana Lungescu.

Potrivit Reuters, care a obţinut această declaraţie prin e-mail, Oana Lungescu nu a făcut precizări suplimentare.

UE "monitoriează situaţia îndeaproape", este în contact cu partenerii G7 (Charles Michel)

Preşedintele Consiliului European Charles Michel a declarat sâmbătă că "monitorizează îndeaproape" situaţia din Rusia şi că este în legătură cu liderii europeni şi partenerii G7, în contextul în care liderul grupului de mercenari Wagner a declanşat o revoltă armată împotriva armatei ruse, relatează Reuters.

"Este în mod clar vorba despre o problemă internă a Rusiei. Susţinerea noastră pentru Ucraina şi (preşedintele său) este de neclintit", este mesajul postat pe Twitter de oficialul european.

Giorgia Meloni: Rusia suportă consecinţele interne ale invadării Ucrainei

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni spune că revolta şefului mercenarilor Wagner Evgheni Prigojin arată că invazia Rusiei asupra Ucrainei se întoarce împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

Meloni "urmăreşte îndeaproape evenimentele în desfăşurare în Rusia, care arată cum agresiunea sa împotriva Ucrainei provoacă instabilitate în interiorul Federaţiei Ruse", potrivut unui comunicat transmis de biroul de comunicare al premierului italian.

Știrea inițială:

Reprezentanții guvernelor țărilor europene au transmis pe rând că urmăresc ceea ce se întâmplă în Rusia. Cu toate acestea, nu au fost transmise comentarii detaliate cu privire la rebeliunea armată a lui Evgheni Prigojin.

Franţa şi Germania monitorizează situaţia îndeaproape

Franţa şi Germania urmăresc îndeaproape situaţia din Rusia, unde liderul grupului de mercenari Wagner a declanşat o revoltă împotriva armatei, au anunţat sâmbătă Palatul Elysee şi guvernul de la Berlin.

"Preşedintele urmăreşte situaţia îndeaproape. Rămânem concentraţi pe susţinerea Ucrainei", a precizat preşedinţia franceză.

"Guvernul urmăreşte cu atenţie evenimentele din Rusia", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german.

Ministerul de Externe din Germania le-a recomandat cetăţenilor săi să evite oraşul Rostov-pe-Don şi zona înconjurătoare, precum şi centrul oraşului Moscova, până la noi informaţii, din cauza evenimentelor în desfăşurare în Rusia.

Polonia monitorizează situaţia din Rusia, anunţă Andrzej Duda

Preşedintele Poloniei a avut consultări cu prim-ministrul şi cu Ministerul Apărării despre situaţia din Rusia, a anunţat el sâmbătă, adăugând că Varşovia monitorizează situaţia, relatează Reuters.

"În legătură cu situaţia din Rusia, în această săptămână am avut consultări cu prim-ministrul şi Ministerul Apărării", a postat pe Twitter Andrzej Duda.

"Cursul evenimentelor de dincolo de frontiera noastră de est este monitorizată pe măsură ce se desfăşoară", a precizat el.

Londra: Statul rus se confruntă cu cea cea mai semnificativă provocare de securitate din perioada recentă

Ministerul Apărării din Regatul Unit a declarat sâmbătă că statul rus se confruntă cu cea mai mare ameninţare de securitate din perioada recentă, după revolta împotriva Moscovei a grupului de mercenari Wagner, relatează Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un discurs televizat de sâmbătă că "revolta armată" a grupului Wagner este trădare şi că toţi cei care ridică armele împotriva armatei ruse vor fi pedepsiţi.

"În următoarele câteva ore, loialitatea forţelor de securitate ruse, şi în special a Gărzii naţionale a Rusiei, va fi esenţială pentru modul în care evoluează criza", a precizat Ministerul Apărării de la Londra. "Aceasta reprezintă cea mai semnificativă provocare de securitate pentru statul rus din perioada recentă", a adăugat sursa citată.

Marea Britanie susţine că forţele grupului Wagner au trecut din regiunile ocupate din Ucraina în Rusia cel puţin în două locuri şi au ocupat "aproape sigur" situri de securitate cheie în Rostov-pe-Don, inclusiv cartierul general al armatei care conduce operaţiunile militare din Ucraina.

"Şi mai multe unităţi ale Wagner se îndreaptă spre nord prin oblastul Voronej, având aproape sigur scopul de a ajunge la Moscova", a mai precizat Ministerul Apărării de la Londra. Există "dovezi foarte limitate de lupte între Wagner şi forţele ruse de securitate, unele dintre ele probabil au rămas pasive, cedând în faţa Wagner", a adăugat sursa citată.

Casa Albă urmăreşte îndeaproape situaţia

Casa Albă monitorizează situaţia din Rusia după revolta grupului paramilitar Wagner împotriva Statului Major rus, a declarat vineri un purtător de cuvânt, adăugând că preşedintele american Joe Biden este ţinut la curent cu evoluţia situaţiei.

"Monitorizăm situaţia şi vom vorbi cu aliaţii şi partenerii noştri despre aceste evoluţii", a declarat Adam Hodge, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Par din filmele SF”: au apărut imaginile cu cele 15 ”OZN-uri”! Recordul, spulberat: peste un trilion de euro

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri